Producătorii de cartofi din județul Covasna trec prin momente grele. Firmele de procesare cu care au contracte preferă să cumpere cartofi de import, care sunt mai ieftini, și găsesc diferite pretexte pentru a-i refuza pe cei locali.
Situația e confirmată de directorul Direcției Agricole Covasna, Kozma Béla.
„Am vorbit cu mai mulți fermieri și într-adevăr e o perioadă grea. Ce le-am putut spune e să meargă pe teren când se iau probe și să verifice dacă acestea sunt conforme. Noi avem un an greu și din cauza secetei, solul e bolovănos, cartofii se lovesc. Sunt diverși dăunători care produc leziuni atât la exterior, cât și la interior. Și un producător de chipsuri are nevoie de cartof întreg. Ori cei de import sunt perfecți. Pentru că ei au altă sămânță, alt sol, au irigații”, precizează, pentru covasna45.ro șeful Direcției.
Unul dintre fermierii refuzați e deopotrivă supărat și contrariat. „Nu e vorba că avem un an greu, ci că există surplus pe piață din alte țări, la preț mai mic. Anul trecut am avut cu toții aceiași cartofi și nu au mai fost probleme. Mie mi-au refuzat patru camioane pe motiv că ar fi cartofii înțepați sau loviți de ger. În condițiile în care seara i-am scos și dimineața au pornit spre fabrica de procesare. Pur și simplu se caută motive să nu îi primească”, explică Iosif Colțea, fermier din Iarăș, pentru covasna45.ro.

Contracte detaliate
Cei care cumpără cartofi de la producătorii din județul Covasna au stipulate în contractele de achiziție toate detaliile referitoare la cartofi. Aceștia nu trebuie să fie loviți, atacați de vierme, cantitatea de azot trebuie să fie între anumiți parametri, să nu fie crăpați, încolțiți. O listă lungă. Cu toate acestea, fermierii se plâng că se caută special nod în papură, ca să le fie refuzată producția și să poată cumpăra de la nemți sau polonezi. În Germania e producție record de cartof în acest an și se vinde cu 80 de bani kilogramul. Contractele cu fermierii din Covasna sunt încheiate cu 1,3 lei sau 1,4 lei kilogramul. Pierderile devin astfel destul de mari, pentru că discutăm de sute de tone respinse. Costurile cu transportul până la procesator sunt și ele destul de importante. Se duc cu camioanele pline și se întorc la fel.
Calitate, cantitate, continuitate
Kozma Béla spune că nu sunt soluții de moment. Și nici simple. „Cartofii sunt refuzați în baza probelor de laborator. Nu ai ce face. Și-apoi… dacă vrei să găsești nereguli, găsești. Avem aceeași problemă a lipsei irigațiilor, a lipsei asocierii, a lipsei continuității, a lipsei desfacerii. Cei care nu au producție suficientă, importă și ei, pentru a-și asigura continuitate. Aceasta e soluția: calitate, cantitate, continuitate”.
În județul Covasna avem în acest an 12.500 de hectare cu cartof. În 1990 erau 20.000 de hectare.