Acasă Lumea noastră Conferință despre economia circulară organizată de Clusterul Green Energy din Sfântu Gheorghe

Conferință despre economia circulară organizată de Clusterul Green Energy din Sfântu Gheorghe

În cea de-a doua zi a evenimentului a fost organizată o masă rotundă.

0

Clusterul Green Energy din Sfântu Gheorghe, cu sprijinul Departamentului pentru Dezvoltare durabilă din Guvernul României, a organizat, pe 27 și 28 iunie, la Brașov, Conferința „Satul sustenabil. Comunități sustenabile”.

Au participat Laszlo Borbely, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare durabilă, manageri de proiecte europene, oameni de afaceri, reprezentanți ai societății civile și ai instituțiilor conectate la Comisia Europeană, universitari, atât din România, cât și din Republica Moldova.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, Conferința „Satul sustenabil. Comunități sustenabile” a abordat provocările legate de tranziția către economii durabile în context local, social și cultural. Prin exemple concrete din România și din Republica Moldova, evenimentul a evidențiat legătura strânsă între bioeconomie și economia circulară, facilitând parteneriatele și colaborările între diverse instituții și organizații, promovând astfel dezvoltarea unor comunități mai sustenabile și mai reziliente.

Către o economie circulară

În prezentarea sa din prima zi a Conferinței, prof. univ. dr. Gabriela Drăgan (vicepreședinte al Consiliului Consultativ de Dezvoltare Durabilă, Guvernul României și membru în Consiliul Științific Consultativ al Institutului European din România) a vorbit despre economie liniară și economie circulară.

Economia circulară este un model de producție și consum care implică reutilizarea, repararea, recondiționarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult timp. Noul model economic încurajează consumatorii să prelungească durata de viață a produselor (spre deosebire de modelul economic al economiei liniare, în care durata de viață a unui produs era extrem de limitată, pentru a-i stimula pe cumpărători să facă noi achiziții).

Termenul „economie circulară” se referă la noțiunea de păstrare a valorii produselor, materialelor și resurselor pentru cât mai mult timp și de reducere la minimum a deșeurilor. Această abordare diferă de ciclul tradițional „fabricare- utilizare- eliminare” și prezintă avantaje semnificative în ceea ce privește durabilitatea. Pentru cetățeni, acest lucru înseamnă că produsele durează mai mult și/sau sunt mai ușor de reparat, modernizat, refabricat, reutilizat sau reciclat.

Economia circulară reprezintă o oportunitate pentru implementarea celor 17 obiective ale dezvoltării durabile (OECD, 2020). În plus, este o abordare orizontală care sprijină progresul către mai multe alte ODD, cum ar fi ODD 3 Sănătate și bunăstare, ODD 6 privind apă, ODD 7 privind energia, ODD 11 privind orașele durabile, ODD 13 privind schimbările climatice, ODD 14 si 15 privind viata acvatica si viata terestra. Economia circulară oferă, de asemenea, soluții de îndeplinire a obiectivelor Acordului de la Paris, deoarece pune un accent sporit pe reducerea emisilor de carbon și poate conduce la o schimbare comportamentală în societate”.

Dacă în prima zi a Conferinței s-a discutat despre rolul bioeconomiei în comunitățile locale, în cea de-a doua zi a fost organizată o masă rotundă cu următoarele teme:

  • Perspective actuale și viitoare ale bioeconomiei,
  • Politici și strategii pentru dezvoltarea comunităților sustenabile,
  • Provocări și oportunități în dezvoltarea și aplicarea practicilor durabile în comunități,
  • Proiecte de succes în dezvoltarea comunităților sustenabile.

Printre cei care au luat cuvântul în cea de-a doua zi a Conferinței au fost:

  • Zoltán Tankó, consultant în proiecte europene, Draupnir
  • Dr. Carmen-B. Păuna – Institutul de Prognoză Economică, Academia Română
  • Aurel Borșan – Fundația Amfiteatru
  • Prof. univ. dr. Răzvan Andronic, conferențiar universitar, Academia Forțelor Aeriene „Henri Coanda” Brașov
  • Prof. univ. dr. Gabriela Drăgan, vicepreședinte Consiliul Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă
  • Boglarka Vajda, manager proiect Green Energy Cluster
  • Conf. univ. dr. Elena Porumb
  • Daniela Drăgulin, expert, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru
  • Alexandru Spataru, Președinte, Asociația Obștești „Limbenii Vechi – Baștina Mea”
  • Costică Voicu, Afaceri.ro Galați, manager Cluster
  • Otilia Frolu, Caneparo, Industrial Hemp Cluster
  • Zsidó Orsolya, expert EEN ASIMCOV
  • Adrian Grovu, administrator Incubatorul de Afaceri Mun. Făgăraș
  • Nicoleta Gonța, Manager De Proiect
  • Olga Postovanu, Manager proiect
  • Mária Gáspár, Clusterul AgroFood
  • Éva Gászpor, Clusterul Textile & Fashion Transylvania
  • Sándor Bartha, Clusterul Green Energy.

Responsabilul cu relațiile internaționale ale Clusterului Green Energy și manager al proiectului BioRural, Boglárka Vajda, a sintetizat evenimentul în câteva cuvinte:

Secretul acestor conferințe și interacțiuni este puterea rețelelor. Pentru că totul este despre rețele. Cheia succesului este interacțiunea dintre oameni, clustere, hub-uri, consorții. Ca o rețea funcționează și creierul uman, dar și universul, comunitatea, satul. Iar întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este: Cum întărim aceste rețele?”

Consultantul în proiecte europene Zoltán Tankó a vorbit despre necesitatea extinderii parteneriatelor cu Republica Moldova, în contextul demarării negocierilor pentru aderare la Uniunea Europeană, iar Alexandru Spataru, președintele Asociația Obștești „Limbenii Vechi – Baștina Mea”, a vorbit despre un proiect al comunității sale.

Vrem un sat european și comunicăm principiile noastre legate de sustenabilitate celor din comunitate, inclusiv în grădinițe și școli. Avem nevoie de parteneriate cu România, pentru că România a făcut deja acești pași pe care noi îi facem acum și putem învăța atât din reușite, cât și din greșeli”.

Vajda Lajos, Green Energy: „Avem mult de lucru!”

Organizatorul evenimentului, Vajda Lajos, președintele Clusterului Green Energy, consideră că parteneriatele între diverse entități pot duce la idei, la inovație, la schimbarea societății în bine.

Mă bucur să văd că avem parteneriate și cu Republica Moldova. Am semnat, la Chișinău, un Protocol de colaborare cu Alianța Asociațiilor de Băștinași care conectează numeroase comunități și vă mărturisesc că atunci când vreau să mă încarc cu energie pozitivă mă duc în Moldova, pentru că ei au entuziasm.

Avem mult de lucru, la nivelul societății, pentru a determina schimbări în bine. Pentru a proteja resursele și a le utiliza cu inteligență. Este nevoie să fim creativi și uniți. Și să ne întrebăm mereu ce mai putem face cu un lucru înainte de a-l arunca. Pentru că se pot face multe din resturile de lemn – încălzire pe biomasă, de exemplu. Putem găsi soluții pentru reutilizarea multor materiale. Avem instrumente – programe cu finanțare europeană – avem libertatea de a scrie proiecte, avem parteneriate. Depinde doar de noi”, a conchis președintele Clusterului Green Energy.

Sursa: Green Energy Cluster

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version