spot_img
spot_img
spot_img

Consiliul Județean Covasna se implică în conservarea populaţiei de castor

Va fi semnat un acord de cooperare cu INCDS.

Articole similare

Consiliul Județean Covasna va fi partener cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” într-un proiect referitor la castori. Este vorba despre un proiect european – „lmplementarea planului de acțiune pentru conservarea la nivel național a populației de castor eurasiatic”, finanțat prin FEDR, cu o cofinanțare din partea INCDS. Acordul de cooperare va fi supus votului în ședința de Consiliu Județean de mâine, 15 mai 2025.

Plan de acțiune

Prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 2383/2021 s-a aprobat Planul de acţiune pentru conservarea la nivel naţional a populaţiei de castor eurasiatic (castor fiber), document care conţine obiectivele, acţiunile şi principalele activităţi care contribuie la protecţia speciei şi menţinerea stării favorabile de conservare a acesteia.

Acesta asigură aplicarea prevederilor convenţiilor internaţionale la care România este parte, inclusiv ghiduri şi recomandări privind conservarea populaţiilor de castor la nivel european, ţinând cont şi de cadrul legislativ, administrativ şi contextul social actual din România.

Planul de acţiune al populaţiei de castor din România a fost realizat de un colectiv de specialişti ai Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” – Staţiunea Braşov.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” – Stațiunea Brașov a solicitat sprijin instituțional de la Consiliul Județean Covasna, sub forma unui acord de cooperare, în vederea asigurării cerințelor de eligibilitate și evidențierea parteneriatelor locale pentru participarea cu proiectul „Implementarea planului național de acțiune pentru populația de castor eurasiatic” în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021-2027, Prioritatea 2 – Protecţia mediului prin conservarea biodiversităţii”, se arată în documentația CJ Covasna..

Prin urmare, s-a încheiat un Acord de cooperare între Consiliul Județean Covasna și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, pentru facilitarea accesului echipelor INCSD la siturile Natura 2000 și pentru implicarea personalului tehnic județean în activitățile de monitorizare și includerea obiectivelor proiectului „Implementarea planului național de acțiune pentru populația de castor eurasiatic” în strategia județeană de mediu.

Obiectul acordulului

Acordul stabilește cadrul de cooperare între părți pentru:

  • operarea Centrului Național de Reabilitare, Monitorizare și Analiză Genetică (în incinta INCDS – Brașov);
  • punerea în funcțiune și valorificarea Centrului Național de lnformare Castor fiber din Poiana Mică (Brașov);
  • gestionarea conflictelor om-castor pe teritoriul județului Covasna prin echipele de intervenție INCDS;
  • pregătirea și depunerea proiectelor comune de mediu care capitalizează rezultatele Proiectului (LlFE, lnterreg, AFM, granturi SEE, CSR etc.).

Acordul produce efecte de la data semnării până la 31 decembrie 2O27, cu posibilitate de prelungire prin act adițional pe durata de sustenabilitate a proiectului (5 ani).

Mai multe detalii despre acest subiect, AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole