Copil lovit în cap de o bucată de dronă, la Brăila: familia a depus plângere penală

Articole similare

Familia copilului care a fost lovit în cap de un obiect neidentificat în județul Brăila, cel mai posibil resturi de dronă, a depus plângere penală și se constituie parte civilă.

Familia băiatului minor lovit din „senin” de dronă (susțin ei după vizionarea filmării) depune plângere penală și se constituie parte civilă în procesul penal, anunță avocatul familiei, Adrian Cuculis.

Deși bucata de posibilă dronă rămâne la fața locului, în dosarul de urmărire penală nici urmă de planșe foto cu aceasta. Mai mult, se acuză și o mușamalizare, fiindcă familiei nu i s-a spus nimic vreme de mai multe luni de zile, probabil în așteptarea expirării termenului de 3 luni pentru plângerea prealabilă. De dată recentă, copilul acuză dureri de cap și amețeli, ca urmare a loviturii ce l-a ținut în comă”, a anunțat avocatul, conform Agerpres.

Aceștia cer ca fapta să fie analizată prin prisma infracțiunii de vătămare corporală prevăzute de articolul 194 din Codul penal, susținând că trebuie stabilit dacă persoana care a operat drona a acționat deliberat sau a acceptat producerea unor leziuni.

Pe 29 mai, un copil de 12 ani a fost lovit în cap de un obiect neidentificat, în timp ce se deplasa pe stradă cu o trotinetă electrică, în satul Comăneasca, comuna Tudor Vladimirescu din județul Brăila.

Conform imaginilor surprinse de o cameră de supraveghere, băiatul se deplasează cu trotineta electrică pe stradă, iar la un moment dat este lovit în cap de un obiect rămas neidentificat, care cade de la înălțime. Copilul se dezechilibrează și cade de pe trotinetă.

În urma loviturii neașteptate, copilul a suferit traumatisme severe, ajungând pe patul de spital în stare comatoasă. Deși a supraviețuit impactului, recuperarea este departe de a se fi încheiat. Potrivit reprezentanților legali, starea de sănătate a băiatului s-a degradat recent, acesta acuzând dureri puternice de cap și amețeli frecvente, ambele fiind considerate sechele directe ale traumatismului cranian suferit.

În acest caz, Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole