Acasă Lumea noastră Date INS: cumpărăm cu 19 miliarde de euro mai mult decât vindem

Date INS: cumpărăm cu 19 miliarde de euro mai mult decât vindem

Exportăm mașini și importăm mâncare

0

România continuă să importe mult mai mult decât exportă. În primele șapte luni ale anului, diferența a ajuns la 19,3 miliarde de euro. Exportăm mașini și cereale, dar aducem din străinătate inclusiv carne, fructe și alimente procesate.

Cifrele publicate de Institutul Național de Statistică – INS – arată că în primele șapte luni ale anului, România a vândut în străinătate mărfuri de 58,3 miliarde de euro și a cumpărat de 77,5 miliarde de euro.

Diferența este de 19,3 miliarde de euro. Bani care descriu unul dintre marile dezechilibre ale economiei românești. Pe scurt, consumăm mult, dar nu producem suficient pentru ceea ce consumăm.

E drept, deficitul comercial s-a redus cu 1,1% față de aceeași perioadă a anului trecut. Exporturile au crescut cu 3,1%, în timp ce importurile au avansat cu 2%. Direcția este bună, dar ritmul este extrem de lent.

INS arată că exportăm mașini și importăm mâncare

Aproape jumătate din exporturile României sunt reprezentate de mașini și echipamente de transport. Aici avem industrie, investiții străine, fabrici integrate în lanțurile europene de producție și capacitatea de a vinde pe piețele externe.

Paradoxul apare când ajungem la mâncare. O țară cu milioane de hectare de teren agricol a importat, în primele șapte luni, alimente și animale vii de 6,76 miliarde de euro. A exportat de numai 4,51 miliarde. Deficitul numai la această categorie este de aproximativ 2,25 miliarde de euro.

Exportăm cereale și materie primă, dar găsim pe raft carne, fructe și produse procesate venite din alte țări. Cu alte cuvinte, producem, dar prea puțin din ceea ce ajunge la consumator sub forma produsului finit.

2,8 miliarde într-o singură lună

Nici luna iulie nu arată prea bine. INS arată că România a exportat mărfuri de 9,25 miliarde de euro și a importat de peste 12 miliarde de euro. Diferența într-o singură lună: 2,82 miliarde de euro. Mai mult decât în iulie anul trecut.

Sigur, deficitul comercial nu înseamnă că importurile sunt rele. O economie modernă importă utilaje, tehnologie, materii prime și produse de care are nevoie. Problema apare când diferența de acest fel devine regulă și rămâne uriașă an după an.

România are agricultură, industrie, energie, resurse și o piață de peste 17 milioane de consumatori. Dar continuă să cumpere mult mai mult decât reușește să vândă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version