Centrul de Echitație Lóbarátok (Prietenii cailor) din Chiuruș și Asociația ALMA (Asociatia pentru Ajutor, Luptă, Motivare și Asistență în afecțiuni grave) organizează sâmbătă, 8 august, un eveniment special.
Este vorba despre „Blândețea Cailor, Puterea Vindecării – Zi dedicată empatiei și distracției pentru întreaga familie”. Practic, timp de câteva ore invitații vor descoperi minunata companie a cailor, într-un eveniment dedicat timpului petrecut în familie și empatiei față de persoanele cu afecțiuni grave.
În cadrul acestui eveniment veți putea face cumpărături din „bazarul caritabil”, unde vor fi produse manufacturate artizanal. Dar veți putea participa și la o tombolă cu premii faine!
Fondurile strânse la bazar vor fi utilizate integral pentru susținerea de ateliere terapeutice pentru pacienți cu cancer și copii ai pacienților cu cancer din județul Covasna.
Comunitatea contribuie
Evenimentul nu a rămas fără ecou în orașul Covasna. Mai mulți producători locali s-au oferit să contribuie cu donații în produsele lor pentru bazarul caritabil.
Roxana Macovei, care creează lucrări artistice – pirogravură pe lemn – a donat deja cinci piese superbe.

Georgiana Moldovan – Meda Candle Glow – a donat o lumânare parfumată, iar Cristina Bocan, care deține un salon de coafură, a oferit un set de cosmetice profesionale pentru păr.
Noua florărie deschisă în oraș – Coșul cu flori – va contribui de asemenea cu o donație constând într-un aranjament floral deosebit, pentru masa bazarului caritabil.
Diana Popa sare și ea în ajutor cu bijuterii creație proprie marca Alla Handmade.
Cei de la Clubul Dacilor din Comandău oferă pentru bazar un sirop de brad făcut de ei, 100% natural.
Și cu siguranță că vor mai fi și alții.

Detalii și program
Cei care vin la acest eveniment oferă o donație de participare, în valoare de 35 de lei. Aceasta include: acces la demonstrația hipică și diplomă de susținător al programelor de recuperare pentru pacienți oncologici.

„Sunt pregătite o serie de activități:
- 11.00-12.00 – Demonstrație ecvestră, coordonată de Szabolcs Bagoly- antrenor de cai, instructor echitație și sportiv activ în competiții hipice
- 11.30-12.30 – Ora de yoga susținută de Gabriela Chirilă, instructor de yoga 500h E-RYT certificat de Yoga Alliance (Bali & USA)
- 11.00 – 15.00 – Atelier de pictură pe potcoave pentru părinți și copii
- 11.00 – 15.00 – Pictură pe față copii
- 12.00 – 15.00 – Plimbări ghidate cu cai pentru întreaga familie
- 11.00 – 15.00 – Bazar caritabil cu produse manufacturate artizanal
- 11.00 – 15.00 Stand înghețată, limonadă homemade, turtă dulce și cafea.

Înscrierea în vederea participării se poate face prin:
- Transfer bancar cu mențiunea ” donație eveniment 8 august”, Beneficiar Asociația ALMA, IBAN:RO81BTRLRONCRT0607185801
- În cadrul evenimentului din 8 august prin donație cash sau POS.
Vă așteptăm cu drag!”, transmit organizatorii.
Sursa: Asociația ALMA, Lóbarátok.