În data de 26 aprilie 2024 a avut loc în format online conferința de închidere a proiectului „Servicii inovatoare pentru tranziția duală în IMM-uri și clustere”, finanțat printr-un grant din Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE România 2014-2021 și prin Granturile Norvegiene 2014-2021 în cadrul Programului de creștere pentru IMM-uri România. Promotorul proiectului a fost Asociația Clusterelor din România – Clustero și Partenerul Innovation Performance AS din Norvegia. Printre beneficiari a fost și Clusterul „Pro Wood” din Sfântu Gheorghe.
Evenimentul a făcut parte dintr-o manifestare dedicată perspectivei regionale, naționale și internaționale asupra rolului clusterelor în tranziția duală a IMM-urilor.
Proiectul a fost implementat în perioada 23.05.2023 – 30.04.2024 și a oferit posibilitatea organizării unor activități dedicate creșterii conștientizării importanței transformării duale a IMM-urilor membre ale clusterelor ca și intensificarea colaborării între organizații din România, EEA și Norvegia, cu scopul de a stimula inovarea și adaptarea la noile cerințe ale economiei contemporane.
Principalele activități derulate în cadrul proiectului au fost :
- Dezvoltarea de noi servicii pentru IMM-uri și clustere pentru realizarea tranziției duale – seminar de co-creare.
- Analiza / studiul privind situația actuală a IMM-urilor membre ale clusterelor din punctul de vedere al pregătirii și disponibilității acestora pentru tranziția verde și digitală
- Seminar de co-creare: dezbatere a rezultatelor analizei și a bunelor practice identificate pentru definirea unor soluții la problemele cu care se confruntă IMM-urile
- Schimb de cunoștințe și consolidarea capacității – Seminar pe tema consolidării capacității
- Formare și exersare în domeniul soluțiilor duale (verzi și digitale)
- Vizită de studiu în Norvegia: învățare de bune practici de la organizații de tip cluster/IMM-uri similare
- Elaborarea unui portofoliu de servicii în sprijinul clusterelor și IMM-urilor pe calea către tranziția duală.
În cadrul conferinței de închidere, reprezentanți din domeniile public și privat au discutat rezultatele și impactul proiectului, precum și perspectivele viitoare pentru susținerea dezvoltării durabile a IMM-urilor și a clusterelor în contextul tranziției către o economie circulară și digitalizată.
Partenerii și beneficiarii proiectului au subliniat contribuția deosebită și importanța susținerii acordate de prin granturile EEA și Norvegia în implementarea acestui proiect pentru consolidarea capacității de inovare și competitivitatea sectorului de afaceri din România.
Pentru mai multe informații despre proiect și concluziile conferinței de închidere: https://clustero.eu/innovative-services-for-twin-transition-in-smes-and-clusters/ .
Sursa : CLUSTERO