spot_img
spot_img
spot_img

Examenul pentru permisul auto ar putea fi susţinut în orice judeţ, indiferent unde faci şcoala

Eliberarea permisului de conducere se va face în locul în care se va susține examenul.

Articole similare

Codul rutier urmează să fie modificat, potrivit unui proiect de lege aflat acum în comisii la Camera Deputaților. Proiectul a trecut de Comisia Transporturi și infrastructură și va urma să se voteze în plen.

Potrivit proiectului, examenul pentru obținerea permisului de conducere ar putea fi susținut oriunde în țară, nu doar în localitatea de domiciliu. De asemenea, perioada de timp necesar obținerii permisului auto se dorește a fi redusă. Aceasta conține timpul de școlarizare, dar și cele două etape ale examenului, mai exact, proba teoretică și cea practică.

Concret, față de regulile din prezent, potrivit proiectului, cei interesați de obținerea permisului auto nu vor mai trebui să termine școala de șoferi (cu cele două componente – teoretică și practică) înainte de susținerea examenului. Ei vor putea susține sala imediat după încheierea pregătirii teoretice și vor putea să facă pregătirea practică până la data programată pentru susținerea traseului, adică între cele două probe de examen.

Eliberarea permisului de conducere se va face în locul în care se va susține examenul.

George Șișcu, deputat PNL a scris pe contul său că  această inițiativă este o măsură salutară, deoarece, în unele județe ale României timpii de așteptare între proba teoretică (sala) și cea practică au ajuns să fie ridicol de mari, câteva luni.

Șișcu menționează că argumentele Guvernului, cum că s-ar periclita siguranța rutieră pentru că absolvenții nu cunosc specificul local nu stau în picioare. Totodată, consideră că la nivelul fiecărei structuri teritoriale examinatorii au aceleași competențe și se bazează pe același barem obiectiv atunci când analizează prestația unui elev.

„Dacă nu ar fi așa, atunci intrăm într-o altă problemă de organizare a examenelor auto… Repet, dacă totul ar fi fost în regulă în curtea Direcțiilor de Permise, nu am fi ajuns în Parlament cu o asemenea speță, susținută de un grup larg de parlamentari ai mai multor partide”, precizează Șișcu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole