Cabinetul Ciolacu a aprobat, prin Hotărârea de Guvern nr. 1215 din 29 noiembrie 2023, Strategia pe termen lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. România își propune să devină „neutră” până în 2050. Această strategie și hotărârea de aprobare a ei a intrat în vigoare odată cu publicarea celor două acte administrative în Monitorul Oficial al României, în data de 7 decembrie 2023.
Guvernanții au declarat război mașinilor personale, de transport persoane sau de transport marfă care utilizează drept combustibil benzina, motorina, GPL sau chiar vehiculelor hibrid, pe care și-au propus să le scoată complet din circulație până în 2050.
Ambiția este ca, la termenul final, reducerea de emisii CO2 din transporturi să fie de 82%, față de anul 1990. Pe lângă eliminarea mașinilor pe combustibili fosili, se mai propun „rații” anuale de deplasare. O mașină ar putea să parcurgă 6.500 de kilometri pe an. Un autovehicul destinat transportului de persoane – 64.500 de kilometri pe an. Un autovehicul destinat transportului de mărfuri – 8.900 de kilometri pe an. Aceste idei reprezintă decizii deja aprobate de Executiv.
Transporturile, cel mai afectat domeniu
Cel mai afectat domeniu prevăzut în această strategie este cel al transporturilor. Sunt vizați, în principal, proprietarii de mașini personale. Dar nu sunt ocolite nici transporturile de persoane sau de marfă.
Dincolo de numărul de kilometri, strategia stabilește și cote de piață pentru autovehicule. Acesta ar urma să fie de 2 la sută pentru mașinile pe benzină. 0% pentru mașinile hibrid. 13% pentru mașinile hibrid plug-in. 65% pentru mașinile electrice. 0% pentru mașinile diesel, 20% pentru mașinile alimentate cu hidrogen și 0% pentru mașinile cu GPL.
Practic, se interzic mașinile diesel, hibride, cu GPL, iar cele pe benzină aproape că vor dispărea.
Cota de piață pentru autovehicule de transport pasageri după tipul de combustibil utilizat se schimbă și aceasta radical. 0% pentru autovehiculele hibrid. 75% pentru autovehiculele electrice. 0% pentru autovehiculele diesel. 25% pentru autovehiculele cu hidrogen și 0% pentru autovehiculele alimentate cu benzină, GPL sau GNC.
Nu în ultimul rând, conform aceleiași strategii, cota de piață a autovehiculelor destinate transportului de marfă, după tipul de combustibil utilizat, pentru anul 2050 ar trebui să fie astfel: 0% diesel, 0% benzină, 3% hibrid, 62% electrice și 35% cu hidrogen.
Oricum autostrazi nu avem, de ce sa avem masini.