Problema urșilor a devenit una dintre cele mai sensibile teme din Transilvania, mai ales în zonele unde comunitățile locale se confruntă direct cu prezența lor tot mai frecventă. De la pagube materiale până la uciderea unor oameni sau mutilarea altora, tensiunile cresc, iar opiniile sunt împărțite.

Legea care dubla cota de vânătoare la urs a fost retrimisă de președintele Nicușor Dan la Parlament. Fermierii și primarii din județul Covasna au lansat o petiție online prin care cer adoptare legii și fac apel la decidenți să salveze de urși comunitățile din zonele de munte.

În acest context, jurnaliștii de la Főtér austat de vorbă cu István Birtalan, inginer silvic și vânător din Gheorgheni, pentru a înțelege mai bine perspectiva celor implicați direct în gestionarea faunei sălbatice.

El răspunde la câteva întrebări concrete.

Omori animalele de plăcere?

„Este la modă în zilele noastre să-i etichetăm pe vânători drept însetați de sânge și ucigași.

Oamenii obișnuiți cred că cineva devine vânător, cumpără o pușcă, apoi iese în pădure și împușcă orice îi stă în față.

Nu.

Vânătoarea este reglementată de cadrul aprobat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Acesta determină cu precizie numărul de indivizi care pot fi împușcați pe specie și categorie – de la vânatul trofeu la vânatul respins.

Scopul principal al respectării stricte a regulamentului este de a regla calitatea populației de vânat. Practic, selectăm în principal indivizi bătrâni, răniți sau cu probleme genetice.

De asemenea, este justificat din punct de vedere financiar să obții un venit din activitățile de vânătoare. Vânătorul oaspete își dorește un trofeu matur, frumos și își poate permite să plătească pentru el. Acesta este venitul nostru, așa ne putem întreține, așa putem proteja fauna sălbatică și așa finanțăm procesele de dezvoltare în gestionarea faunei sălbatice.

Din păcate, oamenii au interferat cu natura într-o asemenea măsură încât habitatele animalelor sălbatice se micșorează constant. Acest lucru schimbă complet comportamentul animalelor sălbatice.

Cei din organizațiile noguvernamentale fac propagandă spunând că omul le-a luat habitatele animalelor… Dar se va demola vreo zonă rezidențială pentru ca cerbii să poată trăi acolo?

Prin urmare, trebuie să păstrăm mica lume verde care rămâne în afara civilizației, iar în cadrul ei trebuie să menținem o populație sănătoasă de animale sălbatice, în așa fel încât echilibrul natural să fie menținut. Esența vânătorii este de a păstra numărul optim din fiecare specie pe care habitatul îl permite și în care diferitele specii să poată exista confortabil și fără stres. Studiile populației și cotele de vânătoare există tocmai pentru ca o populație sustenabilă de animale sălbatice să poată rămâne sănătoasă”.

Mulți oameni cred că vânătoarea nu este nimic mai mult decât cruzime față de animale și sadism, aprobate legal și acceptate social, și, prin urmare, ar fi trebuit interzisă de mult timp.

„Permiteți-mi să vă pun o întrebare! Cine poate mânca un animal viu? Vânatul nu poate fi mâncat viu, trebuie ucis. Cei care se plâng că mâncăm vânat despre care cred că este ucis de plăcere ar trebui să se gândească și la faptul că cineva ucide și puiul cumpărat din magazin pe care îl mănâncă. Se ucid vaci, viței, porci, curcani și gâște, animale pe care oamenii le mănâncă, în timp ce mulți dintre ei se laudă că nu le ucid. Ei de fapt plătesc pe cineva să omoare acele animale…

În fermele de pui de milioane de dolari, puii sunt crescuți în izolare timp de șase săptămâni. Nu văd lumina soarelui, nici măcar nu știu ce este lumea exterioară, nu mănâncă insecte, nu mănâncă grâu, nu mănâncă diverse semințe. Suferă timp de șase săptămâni cu o aripă ruptă, un picior rupt, se freacă de cușca de 30 de centimetri și apoi este sacrificat. Asta e cruzime față de animale.

Nu las pe nimeni să decidă pentru mine ce am nevoie, pot decide foarte bine ce mănânc.

Eu unul nu voi mânca pui crescut cu furaje modificate genetic, chiar dacă publicul își dorește asta. Mănânc carne de vânat sănătoasă, carnea unui animal care a crescut într-un mediu liber, fără stres, care nu conține grăsime și proteine ​​sintetice acumulate din furaje”.

Să trecem la subiectul popular, întrebarea despre urși. Care ar putea fi numărul real al populației de urși din România?

„Nimeni nu cunoaște numărul real, dar noi cunoaștem numărul minim. Mărimea populației de urși din România a fost calculată pe baza unui studiu științific al ADN-ului, unic în lume. În timpul studiului efectuat în perioada 2021-2022, paznicii de vânătoare au colectat aproximativ 25 de mii de probe proaspete de fecale din zonele afectate. Identificarea genetică unică a probelor a confirmat clar, până în toamna anului 2025, că cel puțin 10.400 de urși trăiau în România la acea vreme.

Presupunând o creștere naturală de aproximativ 15% pe an, tipică pentru specie, această populație a crescut cu aproximativ 1.500 de indivizi pe an, astfel încât, în prezent, populația realistă de urși din România este de aproximativ 14.000 de indivizi. Aceasta nu a scăzut, deoarece o limită națională de vânătoare a fost stabilită abia pentru 2025. După lupte aprige, am reușit cumva să respectăm limita și să împușcăm 400 de urși. Răspunsul constant la atacurile legale din partea activiștilor pentru drepturile animalelor consumă mult timp și energie.

Responsabilitatea administratorilor de vânătoare a fost complet eliminată din această poveste. De îndată ce gestionarea ursului a fost luată de sub controlul nostru și animalul a fost declarat protejat, autoritatea asociațiilor de vânătoare a încetat. Statul român s-a angajat să compenseze pagubele cauzate de specia protejată, dar acest lucru s-a făcut doar neregulat. Consecința haosului juridic și administrativ a fost că politicienii au transformat, practic, ursul într-un dușman public. Un simbol carpatin mândru a fost degradat într-un animal sălbatic dăunător, rătăcitor, urât de toată lumea.

Organizațiile societății civile au câștigat atât de multă influență încât pur și simplu suprimă profesionalismul prin manipularea opiniei publice.

Vă voi da un exemplu concret: suspendarea vânătorii de urși a fost realizată la momentul respectiv cu o petiție cu doar 23 de mii de semnături. Chiar dacă s-a dovedit științific, alb pe negru, că populația de urși creștea excesiv, nimeni nu a fost interesat. Din păcate, am ajuns într-un punct în care cunoștințele profesionale și opiniile experților calificați nu mai contează.

În problema urșilor, trebuie să distingem între două mecanisme complet diferite: intervenția și cota de prevenție. Intervenția servește la protejarea așezărilor. Conform legislației actuale, dacă un urs intră în zona interioară, comitetul operativ format din patru membri – primarul, paznicul de vânătoare, polițistul și medicul veterinar – poate decide eliminarea acestuia la fața locului. Deși echipa care răspunde apelului de urgență 112 găsește adesea doar urme, în cazul indivizilor care se întorc, acest sistem oferă o soluție fezabilă în 80% din cazuri.

Prevenirea, pe de altă parte, înseamnă reglarea întregii populații. Înainte de 2016, aveam 5-6 mii de urși bruni înregistrați în România. Dacă îmi amintesc bine, ultimul studiu oficial al populației arăta 6400 de indivizi. În acea perioadă, pagubele produse agriculturii de animalele sălbatice erau neglijabile, atacurile erau extrem de rare, iar tragediile fatale erau aproape necunoscute.

Dacă am putea folosi cota de prevenție pentru a reduce populația actuală, estimată la aproximativ 14.000, la nivelul optim de aproximativ 6.000, am fi exact acolo unde am rămas acum zece ani. Pagubele grave ar înceta și am putea gestiona o populație sustenabilă, reglementată în mod normal. Cu toate acestea, acest lucru ar necesita eliminarea a aproximativ 8.000 de urși din sistem. Acest lucru este impracticabil chiar și cu limita de vânătoare dublată de aproximativ 850, mai ales când luăm în considerare că aceasta este încă în creștere cu 15%.

Cheia procesului ar fi împușcarea masculilor principali. 

Masculul din capitală uzurpă cele mai ascunse, cele mai bune habitate din munți. De asemenea, el reprezintă o amenințare pentru pui, deplasezând astfel femelele cu urmași și indivizii mai tineri din habitatul lor natural. De aceea, urșii apar în zone – în jurul orașului Cluj-Napoca, Oradea sau Satu Mare, și chiar în județele de câmpie și de coastă – unde nu au mai trăit niciodată. Dacă evidențiem masculii bătrâni din vârful piramidei vârstelor, teritoriile naturale se eliberează, indivizii mai tineri se retrag în munți, iar presiunea de expansiune către zonele locuite încetează”.

Pot fi vânați masculii mari acum?

„Noua lege permite acest lucru, dar nu a fost încă promulgată, deci nu este permisă împușcarea încă. Oricine critică împușcarea urșilor masculi mari este rău intenționat, deoarece societățile de vânătoare pot vinde aceste exemplare pe bani frumoși, pentru că își finanțează activitățile din asta, se pot descurca mai bine. Acest lucru dăunează însă multor organizații ecologiste. Nu putem menține numărul animalelor sălbatice artificial ridicat, dar personalul incompetent care lucrează în minister îl menține ridicat. Atâta timp cât oameni care au fost recrutați acolo pe baze politice decid asupra chestiunilor profesionale, nu este nimic de discutat”.

De ce nu funcționează în România metodele pasive de protecție împotriva animalelor sălbatice, precum gardurile electrice, câinii ciobănești sau împrejmuirea?

„Cetățenii nu pot fi obligați să ia măsuri de precauție absurde. Ar trebui să construiesc un zid de piatră de trei metri cu sârmă ghimpată în jurul propriei curți, ca să se poată juca în siguranță copilul meu? Sau ar trebui să-l îmbrac în armură medievală, ca să nu-l jupoaie un urs și să-l omoare? Aceasta este o aberație completă.

Ca cetățean român, am dreptul fundamental să știu că copilul meu este în siguranță, cel puțin în așezările locuite, fie în curte, în drum spre școală sau pe stradă noaptea. Soluția nu este ca populația să se baricadeze, ci ca noi să împușcăm ursul din așezare. La urma urmei, niciun urs nu are ce căuta în oraș.

Există o singură soluție reală: reducerea populației de urși la un număr optim. În zadar încearcă cu garduri electrice, câini de pază sau orice alt panaceu. De exemplu, ONG-ul Agent Green a militat pentru ca urșii să fie ținuți departe de așezări prin eliminarea factorilor care îi atrag. În practică, asta ar însemna că săteanul nu ar trebui să țină oi, să taie prunii, piersicii, merii și perii din grădina sa și să-și împrejmuiască curtea cu un gard electric. Este complet ridicol! Nu i se poate cere niciunui cetățean acest lucru, este fizic și uman imposibil. Ar trebui să-mi vând animalele și să-mi tai pomii fructiferi din propria grădină, doar ca ursul să aibă unde să se plimbe? Este absurd.

Totul a început cu Bambi. Oricine ridică viața animalelor la același nivel cu viața umană este bolnav mintal. Dumnezeu a creat animalele pentru ca oamenii să aibă ce mânca, iar datoria omului este să le gestioneze în mod responsabil. Viața umană și cea animală nu sunt la același nivel, dar asta cu siguranță nu înseamnă că animalele ar trebui torturate sau ținute în condiții inumane. Cea mai periculoasă greșeală este atunci când o persoană se identifică cu un animal pe baza propriilor emoții subiective și îl umanizează. Se coboară la nivelul animalului, iar apoi îi vedem cum pun un pulover pe un bichon iarna ca să nu-i fie frig”.

Sursa: foter.ro

Semnați și voi petiția, AICI.