20 din cei 24 de ani pe care îi are i-a petrecut dansând. A început la grădiniță și de atunci o ține tot într-un dans… Dacă până a terminat liceul a făcut parte din diverse ansambluri, de când „s-a făcut mare” Ioana Burian din Zagon instruiește copii, peste 100, tot la dans. Cel mai probabil, va ieși la pensie dansând, pentru că nu se vede făcând altceva.
„La grădiniță eu nu mă jucam cu jucării, ca alți copii, ci mereu dansam, țopăiam. Doamna educatoare Daniela Poloșan a observat și i-a spus mamei că o să mă fac dansatoare. Apoi, când eram la școala generală, a venit o doamnă de la Clubul Copiilor din Covasna – Zita Horvath – care făcea preselecții pentru majorete. M-am dus la Castelul „Mikes” de la noi din Zagon, unde se dădeau probele. Trebuia să avem ritm… iar eu aveam. Binențeles că am fost selectată”, povestește Ioana pentru covasna45.ro despre începuturile ei în ale dansului. Avea 8 ani.
Azi, e o tânără hotărâtă, mereu înconjurată de copii, cărora le predă diverse stiluri de dansuri. De la populară, la hip hop. Are nu mai puțin de 120 de cursanți cu vârste între 3 și 16 ani cu care își petrece cam tot timpul. Ține cursuri la Dobârlău, la Barcani și, desigur, la Zagon. Se ocupă de concursuri, de muzică, de săli, de costume, de transport, de tot, avându-i alături și pe părinți. Cei mici sunt cum era ea acum mulți ani. Același entuziasm!
Prima excursie
„De-abia așteptam să ajung la repetiții. Gândul meu era numai la asta. Eram așa de fericită! Eram multe fete, în jur de 30. Și eram foarte mici… Făceam mereu parade, defilam. Eram îmbrăcate toate la fel și mergeam la diferite evenimente, la zilele orașelor. Îmi plăcea enorm!”
Prima ei excursie departe de casă a fost în Ungaria. Părinții au susținut-o, chiar dacă nu aveau o situație materială grozavă.
„Pe vremea aceea era și fanfară la Zagon. O fanfară de nota 10. Am mers cu toții în Ungaria și a fost foarte frumos, ceva de neuitat”.
După Ungaria, doamna a ridicat un pic nivelul de dificultate și le-a cumpărat bastoane de majorete.
„Am lăsat pamponul și ne-a dat acasă bastoanele, să repetăm cu ele. Bastonul respectiv avea capete și era foarte greu, conținea metal. Și trebuia să lucrez cu el. Eram singura care putea să lucreze cu două simultan, cu ambele mâini. Le roteam. Aveam bătături de la ele, dar nu mă lăsam. Ideea era să le arunci cât mai sus și să le prinzi. Numai că de multe ori cădeau pe casă și mama mă certa că se sparge țigla!”
„Junii”, un nou capitol
Odată cu liceul, Ioana a mai făcut un pas. A intrat în Ansamblul de dansuri populare „Junii Covăsneni”. A stat aici doi ani și a învățat o mulțime de lucruri noi. Dansul popular este mult mai greu decât altele, iar ea s-a străduit să țină pasul. Dar i-a plăcut și a învățat.
„Apoi, în 2017, s-a înființat Ansamblul <<Românașul>>. Am fost prima generație a ansamblului, iar doamna Rodica Boieru ne-a îndrumat. Am învățat foarte multe de la ea, ca și de la instructorul Junilor. Ea mi-a dat foarte multă încredere și a zis să nu mă las niciodată, pentru că se vede că îmi place. Am mers în paralel și cu Clubul Copiilor, și cu dansurile populare. Pentru că îmi plăceau ambele”.
După liceu, Ioana s-a angajat. A lucrat la o fabrică unde era șefă de echipă, iar treaba lor era să verifice bucăți de piele naturală, să marcheze defectele. A continuat cu dansurile populare un timp, apoi a renunțat.
Munca la fabrică are rutina ei. Ioana a stat cât a stat, după care și-a spus că nu vrea să facă asta toată viața. Așa că s-a întors la pasiunea ei.
Pasul decisiv
„Într-o zi, în 2023, mă uitam pe Facebook și mi-a apărut un curs acreditat de instructor coregraf, la Brașov. M-am înscris rapid, era ultima zi de înscrieri. Am învățat foarte mult despre stiluri de dans – dans contemporan, balet, dans de societate, cum transmiți un mesaj prin dans, tehnică… multe”. A dat examenul și l-a luat. Apoi și-a făcut firmă, a plecat de la fabrică și a început să-și facă grupuri de copii. Au trecut fix doi ani de când viața Ioanei înseamnă „magia dansului” la propriu, pentru că așa e cunoscută – prin „Dance Magic Zagon”.
„Prima dată am început înscrierile la Zagon. Apoi am colaborat cu un coleg care era instructor la Dobârlău și m-a rugat să îl ajut cu grupele de acolo. În cele din urmă, m-a lăsat doar pe mine. De trei luni mă ocup și de un grup de copii din Barcani. Pentru că au văzut foarte mulți părinți că îmi dau interesul, că facem cursuri pe bune. Am participat deja cu ei la 15 concursuri, dintre care la unele erau și invitați din afara țării.
M-au ajutat mult și domnii primari de la Zagon și Dobârlâu, cu sala, și le mulțumesc foarte mult. Pot spune că mă ocup foarte mult de copii, ne vedem de două ori pe săptămână. Pentru că dacă am face doar o dată pe săptămână, copilul uită. Am acum cu toții în jur de 120 de copii începând de la 3 ani jumătate până la 16-17 ani. Sunt în grupe – mică, mijlocie, mare și la Zagon, și la Dobârlău, și la Barcani”.
Un test și multe vise
Ioana îi duce pe cei mici peste tot ca să îi învețe cu scena, cu publicul. Se pregătesc acum de o competiție importantă, la Brașov, cu Mihai Petre în juriu.
„Ne este un pic de teamă, dar am zis să încercăm. Pentru că vedem la ce nivel suntem. Gloria Dance este pe 15 noiembrie și mai avem și la Constanța un eveniment. Astă-vară le-am făcut copiilor o fișă cu întrebări: unde își doresc ei următoarea competiție sau unde vor să ajungă? Mulți au scris Constanța, mulți <<Românii au talent>>. Sigur că mulți vor și în afara țării…” Dar mai avem mult de lucru, deocamdată învățăm. Vom ajunge noi și acolo!
O legătură specială
Printre micuții care învață dansuri la Zagon este și Teodora. Întâmplător sau nu, este nepoata educatoarei Ioanei, cea care i-a spus mamei ei că va fi dansatoare. „Pentru mine doamna educatoare a fost prima persoană care m-a încurajat să dansez și a spus că am talent, că am ritm, că pot face asta. Ea i-a spus mamei să mă ducă la dansuri. Mi se pare interesant că eu acum o învăț să danseze pe nepoata ei. Și există între noi o chimie pe care nu știu s-o descriu în cuvinte”.
A treia casă
Părinții sunt mulțumiți să își vadă copiii ocupați câteva ore cu ceva frumos. Îi vad socializând, îi văd învățând lucruri noi, îi văd ajutându-se.
„Se creează prietenii. Mergem în foarte multe locuri, iar copiii nu sunt împinși de la spate de părinți. Le place. Sunt fete care mă ajută, care au idei, se gândesc la diverse mișcări, coregrafii, le exersează între ele. Au multă energie. Va trebui să instalăm oglinzi, pentru că e obligatoriu să se poziționeze, să se vadă pe linie… Ei sunt foarte concentrați pe dans și uită să se mai uite în dreapta și în stânga, să vadă dacă sunt într-o linie cu colegul sau colega. Important e că vin cu plăcere, am creat o atmosferă frumoasă, adică nu vorbim urât, nu ne împingem, dacă colegul nu poate să facă pasul respectiv, se ajută între ei. Suntem aici în a doua noastră casă, le-am zis. Și unul dintre ei a zis: <<Păi da, dar și doamna profesoară ne spune că școala e a doua casă. Înseamnă că la dans e a treia casă…>>”