Acasă Lumea noastră Marcel Ciolacu cere soluții de guvernare de la „oamenii obișnuiți”

Marcel Ciolacu cere soluții de guvernare de la „oamenii obișnuiți”

Platforma online pe care românii pot trimite idei este deja funcțională.

0

Cu doar câteva zile înainte de Congresul PSD, în urma căruia se așteaptă anunțul oficial privind candidatul partidului la președinția României, liderul social-democraților le cere „oamenilor obișnuiți” să propună soluții de „schimbare” a țării. Soluțiile vor face apoi parte dintr-un plan care să respecte „cu adevărat” voința și interesele românilor, anunță Marcel Ciolacu.

Platforma online pe care românii pot trimite idei este deja funcțională. Se numește „România dorită” și poartă sigla PSD.

Te rugăm să ne scrii cum vezi tu soluții punctuale la cele mai importante probleme din viața unui om simplu și a familiei sale: ce se întâmplă cu educația copiilor, cum va fi dacă mă voi interna într-un spital, cum vom avea mai repede autostrăzi prin toată România, cum facem să respirăm un aer mai curat sau care sunt soluțiile ca să redeschidem fabrici și uzine locale ca să producem mai mult în România.

Scrie-ne și spune-ne cum vrei tu să schimbi România! Și cu cât vor fi mai mult mesaje și soluții, cu atât mai puternică va fi forța însumată a ideilor venite de la fiecare dintre voi. Iar noi vom folosi această energie pentru a construi un Plan pentru România care să respecte cu adevărat voința și interesele românilor”, se arată pe site.

Crește numărul de vicepreședinți

La Congresul PSD, ce se va desfășura sâmbătă, la Romexpo, se va opera și o modificare în statutul partidului, în sensul că numărul de vicepreședinți va crește. „Am stabilit, ca să nu modificăm statutul în ceea ce priveşte candidaturile, să fie candidaturi tot pe moţiune. O să fie o candidatură asumată a preşedintelui cu lista pentru vicepreşedinţi. Un singur lucru o să modificăm, la începutul congresului, ca şi procedură legală, o să mărim numărul de vicepreşedinţi, de la patru vicepreşedinţi pe domenii de activitate, o să fie opt vicepreşedinţi pe domenii de activitate şi opt vicepreşedinţi pentru fiecare regiune de dezvoltare a României”, a anunțat Marcel Ciolacu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version