Melinda, Csaba și Ferenc. O poveste despre kürtőskalács

Articole similare

O femeie din Chichiș a creat un brand local al orașului Sfântu Gheorghe. Melinda Viràg e cunoscută de români din toată țara, dar și de străini din America pentru deliciosul său kürtőskalács cu diferite arome, pentru langoși și gogoșile pufoase pe care le face și le vinde sub marca proprie, „Melinda kürtős”. Are alături familia și o echipă de vreo 9 oameni.

Cum a început?

Melinda are azi 59 de ani și nu-și amintește să fi trecut o zi fără să muncească. Ani buni a lucrat la fabrica de lapte din Chichiș. Și azi, chiar dacă are o echipă de oameni și uneori și zilieri la evenimente mari, tot e cea mai activă. Are acasă o gospodărie din care nu lipsesc animalele, iar pentru kürtős are puncte de lucru – unul la Sfântu Gheorghe, lângă tribunal, și în fiecare marți sunt prezenți în piața din Întorsura Buzăului. Și de câte ori e un târg, un festival, o zi a unui oraș, îi găsești și pe ei.

A început cu mulți ani în urmă să facă kürtős. Lucra la o firmă care producea acest cozonac secuiesc atât de apreciat. Fiul ei, Csaba, i-a spus la un moment dat: Dar de ce nu am face și noi? El era angajat pe atunci într-o multinațională, se ocupa de vânzări. A decis să renunțe și să vină lângă familie. A făcut firma și încet-încet a găsit punctele de lucru, oameni, materii prime. Tot ce trebuie. Primul lor punct de lucru a fost la Nehoiu, în Buzău. Melinda făcea zilnic naveta din Chichiș până acolo. Apoi s-au „mutat” la Săcele. Au avut acolo un mic chioșc timp de câțiva ani. În cele din urmă au ajuns la Sfântu Gheorghe. Au găsit acest spațiu în apropiere de tribunal și piață și fac deja parte din „peisaj”.

Nu doar fiul pune umărul, ci și soțul ei, Ferenc. El e responsabil cu transportul, instalarea cortului și în general cu treburile „grele”.

Suntem o firmă micuță, de familie. Dar ne cunosc mulți oameni. Am devenit prieteni cu mulți dintre clienții noștri. Vin oameni din țară și din străinătate și cumpără de la noi. Avem produse bune, făcute cu cea mai bună făină. Iar mama e numărul 1”, spune Csaba Viràg pentru covasna45.ro.

Melinda și fiul ei, Csaba

Mâine începe Festivalul Kürtőskalács la Sfântu Gheorghe

Timp de trei zile, Sfântu Gheorghe se va umple de culoare și arome: între 25 și 27 septembrie au loc Târgul de Toamnă și Festivalul Kürtőskalács. 17 echipe din 4 județe se vor întrece în a face cei mai buni cozonaci secuiești, iar un juriu de specialiști va desemna câștigătorul. Melinda și Csaba au și câștigat locul I și titlul de „Brand Ambassador” acum câțiva ani și au fost invitați la Bruxelles.

Vom fi la Festival cu toate produsele noastre. Sperăm să avem clienți pentru că, la urma urmei, nu te ajută o diplomă sau un premiu, ci numărul de clienți. La noi a fost mereu coadă, sperăm că va fi și acum. Venim cu o mulțime de arome – de la cele clasice cu zahăr și nucă, la unele mai noi, inclusiv cu cașcaval și aluat de langoș. Am mai câștigat până acum, dar încă nu marele trofeu, Kürtőskalács-ul anului”, ne mai spune Csaba.

În tot acest timp, el n-a stat degeaba. A reușit chiar să înregistreze la OSIM marca lor. Și s-a ocupat de marketing, de designul punctelor de lucru, de aprovizionare. Acum arată frumos și modern toate. Și la festival vor veni cu un cort nou. Și, în timp ce toate acestea se schimbă, un lucru rămâne același: rețeta.

Melinda, alături de soțul și fiul ei, la Parlamentul European.

Așa că sunteți așteptați la Sfântu Gheorghe!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole