Miklós Bagoly, ASIMCOV: „E o vorbă în popor – dacă bați calul care trage, la un moment dat calul moare!”

Articole similare

În 2026 se împlinesc 30 de ani de când a luat ființă Asociația Întreprinderilor Mici și Mijlocii din județul Covasna – ASIMCOV. Președintele acesteia, Miklós Bagoly, este la rândul lui om de afaceri, are o firmă de prelucrare a lemnului în Sfântu Gheorghe. Ne-a răspuns la câteva întrebări.

Covasna45.ro: Suntem la 30 de ani de la apariția ASIMCOV, într-o perioadă nu foarte bună pentru mediul de afaceri. La ce să ne așteptăm în acest an? Care e situația în județul Covasna?

Miklós Bagoly: Aș începe prin a spune că, după părerea mea, ar trebui să avem puțin mai multă atenție din partea conducerii politice a județului pentru viața economică. Eu sunt perfect de acord că atât partea sportivă, cât și cea culturală sunt foarte importante. Dar dacă economicul nu merge, nu mai avem susținere pentru aceste activități.

Acum, în perioada aceasta de restricții, de taxe, cu aceste ordonanțe-trenuleț de care se tot vorbește, nu suntem în cel mai bun moment…După părerea mea – și după cum am văzut în statele mai dezvoltate, de obicei, ieșirea din criză presupune relaxare fiscală. Relaxarea fiscală se traduce prin posibilitatea de relansare a economiei, pentru că aduce un venit suplimentar în economie.

Acest venit suplimentar s-ar putea să se regăsească și în salarii. Deci oamenii, având mai mulți bani în buzunar, cheltuie mai mult, se mișcă mai mult. Concret, relaxarea economică aduce și o relansare a consumului. Acum suntem într-un moment care mă duce cu gândul la o vorbă din popor – dacă bați calul care trage, la un moment dat calul moare!

Economia se bazează pe întreprinderile mici și mijlocii

Covasna45.ro: Sunteți în contact cu mulți oameni de afaceri. La ce să ne așteptăm în acest an? Se vorbește deja de închideri de firme…

Miklós Bagoly: Datorită faptului că suntem membri în Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România avem acces la statistici. Anul trecut s-au închis 56.000 de firme în România. Sigur că multe nu erau active, erau ținute pe tușă de anumiți actori ai economiei. Dar nu trebuie să neglijăm acest fenomen. E posibil ca în contextul actual să se mai închidă și alte firme.

Vedeți, economia se bazează pe întreprinderile mici și mijlocii. Oferă multe locuri de muncă, au un aport de peste 60% în economie. Județul Covasna nu a fost un fanion al dezvoltării economice, din păcate.Dacă ne referim la venituri generale, suntem undeva sub medie. Chiar ieri am auzit că și din punct de vedere al pensiilor suntem undeva la coada clasamentului, cu o pensie medie de aproximativ 2.000 lei.

Pensia este și oglinda câștigurilor în județ. Nu avem o industrie care să tragă în sus. Și, din păcate, acum, ca profesionist în industria lemnului, spun cu tristețe că și prelucrarea lemnului a decăzut economic.

Foarte multe firme, pot să spun peste 90%, încă lucrează cu echipamente tradiționale, vechi.

Putem să vorbim despre anumite conjuncturi care au dus la asta, dar a contat foarte mult și capacitatea financiară a antreprenorilor din județ. S-au închis firmele mari din industria lemnului. Mă refer la Combinatul de Prelucrare a Lemnului din Covasna, care era o întreprindere foarte mare, cu peste 2.000 de angajați.

Acum sunt foarte multe firme mici. Dar majoritatea fac prelucrare primară. Să nu mi-o ia nimeni în nume de rău, dar aceasta nu reprezintă o valorificare superioară a lemnului. Facem prelucrare primară și vindem, dar asta nu aduce un venit suplimentar.

Aici ar fi cazul să vedem industria mobilei, care aduce plus-valoare reală. Trebuie să analizăm care sunt motivele pentru care nu sunt în regulă lucrurile. Să vedem dacă avem forță de muncă calificată, dacă avem echipamente, cum putem pune la dispoziție capital pentru a reînnoi capacitatea tehnologică a firmelor? Foarte multe firme, pot să spun peste 90%, încă lucrează cu echipamente tradiționale, vechi.

Capitalul străin, multinațional, vine dacă vede rostul

Covasna45.ro: Care sunt planurile ASIMCOV pe termen mediu și lung?

Miklós Bagoly: Pentru noi este crucial să activăm capitalul autohton, capitalul din zona noastră. Capitalul străin, multinațional, vine dacă vede rostul și pleacă dacă nu i se mai potrivesc calculele. De exemplu, industria textilă, care a ajuns în situația în care, dacă nu mă înșel, din 14 – 15 firme mai funcționează două, și acelea cu capacități reduse.

S-a închis și RGT-ul, s-a închis și la Sânzieni, s-au închis în Târgu Secuiesc mai multe, s-a închis în Sfântu Gheorghe. La Textila Oltul era o privatizare belgiană, iar directorul era un cetățean sârb. Am auzit că s-a retras din România. Nu faptul că au plecat unii sau au venit alții contează. Contează – și e dureros! – faptul că fabrica nu mai funcționează. Era o fabrică foarte bine dotată, prelucra cantități mari de bumbac adus din import.

Dacă mi-ați adus aminte de această activitate, trebuie să ne întoarcem în timp la finele secolului XIX, când ideea de industrializare a fost a regatului maghiar care dorea să acționeze și la periferia sa. Noi, aici, în județul Covasna, eram la periferie. Și au zis că și aici trebuie dezvoltată industrial zona și s-au făcut fabrica de textile și fabrica de țigarete. Aceste două fabrici s-au născut în acest context…

E nevoie de sustenabilitate economică

Covasna45.ro: Da… La Țigarete vom avea Muzeul Comunismului

Miklós Bagoly: Cum am zis la început, nu sunt contra acestor activități culturale și a investițiilor din acest registru. Dar trebuie să vedem care e situația economică a orașului și, respectiv, a județului.

Domnul primar din Sfântu Gheorghe ne-a adunat atunci când a fost achiziționată de oraș fabrica de țigarete și a solicitat să venim cu propuneri. Am spus atunci că nu am o propunere concretă imediată, dar aș vrea să facem ceva care să nu aibă nevoie de susținere economică din bani publici. Să facem ceva sustenabil economic. Dacă orașul ia prea multe greutăți în spinare – inclusiv instituții pe care trebuie să le susțină -, o să ajungă la un moment dat la clipa aceea neplăcută când bancomatul îți afișează mesajul  „fonduri insuficiente”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole