Surse politice au dezvăluit ce reduceri se vor face la Ministerul Mediului, după ce primul-ministru a cerut tuturor miniștrilor să vină cu planuri de reducere a cheltuielilor.
Ca răspuns la solicitarea premierului Nicolae Ciucă, ministrul Tánczos Barna propune reducerea cheltuielilor din capitolul bunuri si servicii cu aproape 10 milioane de lei. În plus, va reduce alte cheltuieli în valoare de 3 milioane de lei. Nici una dintre aceste reduceri nu periclitează investițiile în derulare din PNRR și fondurile europene.
Bugetul total alocat pe 2023 Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) pentru cheltuielile aferente proiectelor cu finanțare nerambursabilă, PNRR, rambursări credite externe și cheltuieli de investiții reprezintă 76% din bugetul aprobat.
Cheltuielile cu salariile reprezintă 11% din bugetul aprobat pe anul 2023. Astfel, proiectele cu finanțare nerambursabilă cumulate cu PNRR, investițiile și salariile reprezintă 87 % din bugetul aprobat.