Acasă Lumea noastră Negocieri grele între PSD și PNL

Negocieri grele între PSD și PNL

UDMR ar putea pica între scaune...

2

Coaliția a început negocierile în perspectiva rocadei guvernamentale. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că mandatul echipei de negociere a PNL este menţinerea protocolului coaliţiei. În caz contrar, se discută despre reducerea numărului de ministere şi a secretarilor de stat.

„Am aprobat mandatul cu care echipa de negociere a Partidului Naţional Liberal. Se va intra în negocieri începând de mâine (miercuri – n.r.). Mandatul are două elemente principale şi anume menţinerea în protocolul semnat în 2021. Şi, desigur, orice ieşire din protocol vizează o revedere a distribuirii ministerelor, iar decizia noastră, discutată de altfel mai mult timp în partid, reducerea numărului de ministere, a numărului de secretar de stat. Practic, iniţierea acestei decizii a Partidului Naţional Liberal a fost luată în momentul în care, prin ultima Ordonanţă de Urgenţă pe care am dat-o, am redus cu 50% numărul de consilieri personali la nivelul demnitarilor”, spune Ciucă.

Pe de altă parte, Consiliul Politic Naţional al PSD a mandatat conducerea partidului să ceară reducerea numărului de ministere.

De asemenea, a cerut reducerea numărului de secretari de stat şi a numărului de agenții guvernamentale, potrivit unui anunț făcut marți de Marcel Ciolacu.  

 „Conducerea partidului a primit un vot asupra mandatului cu care să meargă la negocierile din interiorul coaliţiei, atât pe numărul de ministere, numărul de secretari de stat şi abordarea componenţei viitorului guvern, cât şi pe liniile principale pe care le considerăm noi, PSD, de prins în viitorul program de guvernare. Am plecat de la o abordare corectă, (…) de aceea toate negocierile pe care le vom avea cu ceilalţi copreşedinţi care formează această coaliţie vor fi în primul rând axate pe oamenii care vor ocupa aceste poziţii, respectiv de miniştri în Guvernul României. (…) Astăzi, colegii mei au dat un mandat pentru reducerea numărului de ministere din viitorul guvern, reducerea numărului de secretari de stat, cât şi reducerea numărului de agenţii guvernamentale”, spunea Ciolacu.  

Se va discuta și despre soarta UDMR, pentru că, spunea inclusiv Ciucă, reprezentarea în guvern ar trebui să fie făcută în funcție de numărul parlamentarilor.

2 COMENTARII

  1. Crezi ca UDMR e altfel?
    Orice minister e bun, adica aduce bani. Plus ceva secretari de stat sau posturi in administratie…
    Nimeni nu pleaca de la bani.
    Decit la mai multi bani.
    Din pacate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version