OMV, dependent până acum de Gazprom, schimbă strategia de achiziționare a gazelor. Mai ales în condițiile în care ucrainenii au anunțat că nu vor mai permite tranzitul de gaze rusești. De unde vor acum să se aprovizioneze austriecii? Deși șeful OMV nu a făcut vreo referire la acest lucru, o sursă de aprovizionare ar putea fi gazele din Marea Neagră. OMV Petrom și Romgaz ar urma să înceapă exploatarea acestora.
„Livrările de gaze din Rusia sunt nesigure. Prezintă un risc mult mai mare decât în trecut”, a declarat Alfred Stern, șeful companiei asutriece OMV, potrivit BNN Breaking.
Acesta a precizat, potrivit Der Standard, că au fost găsiți alți furnizori în Norvegia și Italia. De asemenea, au fost încheiate contracte de furnizare pe termen lung pentru gaz lichefiat de la un terminal din Rotterdam.
„Am asigurat, prin contracte, cantități de gaze non-rusești, parțial din propria noastră producție, parțial din contracte cu terți”, a spus Alfred Stern.
OMV a beneficiat masiv de prețurile ridicate la petrol și gaze, iar Stern a descris anul 2022 drept „unic și extraordinar”. Însă, în acest an s-au schimbat lucrurile. În trimestrul al treilea a fost înregistrată o scădere semnificativă la nivel operațional și a venitului net. Profitul a scăzut cu 64%, până la 431 de milioane de euro.
Și gazele românești sunt în vizorul OMV
Alfred Stern a efectuat, la mijlocul lunii septembrie, o vizită la București. A încercat să negocieze cu reprezentanții Guvernului modificarea Legii Offshore. Austriecii au cerut Guvernului român să poată avea mai multă libertate în exportul gazelor din Marea Neagră către vest. Legea Offshore, așa cum este acum, pune piedici exporturilor.
Oficialii companiei austriece OMV nu au reușit să obțină de la Guvernul României modificarea Legii Offshore. Un comunicat al Guvernului arăta că premierul Marcel Ciolacu a transmis delegației OMV că speră ca atitudinea premierului austriac, Karl Nehammer, de a continua să se opună complet nejustificat aderării României la Schengen, să nu afecteze „imaginea OMV Petrom în România”.
În schimbul facilităților privind exportul gazelor, OMV oferea renunțarea la procesul deschis la Curtea Internațională de arbitraj de la Paris – ICC împotriva statului român. Însă, potrivit informațiilor HotNews.ro, acesta este un proces cu foarte slabe șanse de a fi câștigat de OMV. Are doar menirea de a pune presiune pe Guvernul României.
În iunie, OMV Petrom a acționat în judecată statul român la Curtea Internațională de arbitraj de la Paris – ICC. Compania a reclamat anumite prevederi din legea offshore care îi impun unele limite în ceea ce privește modul în care poate dispune de producția de gaze naturale din Marea Neagră.
„Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră progresează conform planului. Vom continua să lucrăm la viteza maximă, astfel încât să demarăm producţia în siguranţă la începutul anului 2027”, a declarat Christina Verchere, directorul general al OMV Petrom.
Ea a subliniat că proiectul se află în faza atribuirii de contracte şi de obţinere a avizelor necesare. De proiect se ocupă o echipă internaţională cu experienţă în proiecte de mare adâncime.