Acasă Lumea noastră Orașul Covasna onorează memoria filozofului Ernő Fábián

Orașul Covasna onorează memoria filozofului Ernő Fábián

Se vor depune coroane la bustul scriitorului din Parcul Central.

0

Pe 25 octombrie, oficiali, intelectuali și politicieni se vor aduna în orașul Covasna pentru a marca împlinirea a 90 de ani de la nașterea scriitorului și filozofului Ernő Fábián. Acesta s-a născut în Covasna și este considerat un reper al comunității maghiare și mentor al multor lideri politici. Organizatorii au pregătit o ceremonie aparte, cu depunere de coroane la bustul din Parcul Central, urmată de discursuri și o recepție.

„Ernő Fábián a fost una dintre figurile definitorii ale intelectualității maghiare din Transilvania, a cărui activitate a îmbogățit nu numai comunitatea locală sau regională, ci și gândirea universală maghiară. Pe lângă problemele sociale și politice, el s-a ocupat și de temele fundamentale ale existenței umane în lucrările sale filozofice și jurnalistice. Fiind unul dintre liderii spirituali ai Ținutului Secuiesc, a avut un impact de durată asupra tuturor celor care au intrat în contact cu el ca profesor, partener de discuție și prieten”, se arată în comunicatul Asociației Culturale „Kőrösi Csoma Sándor”, organizator al evenimentului.

 Un profesor special

Ernő Fábián (1934 – 2001) a studiat filozofia și istoria la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj, după care a devenit profesor la Ilieni. În 1960 ajunge la Liceul „Kőrösi Csoma Sándor” din Covasna, al cărui director devine, până în 1971. Continuă să predea și după aceea, având în paralel o bogată activitate publicistică.

Zsolt Németh, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului Ungariei, spunea, la un moment dat, că „unchiul Ernő” a fost un profesor cu o minte excepțională, educator pentru generații întregi, un umanist și un intelectual rafinat care gândea în perspectivă europeană și globală. În plus, „a fost dedicat țării sale, a vrut să slujească comunitatea maghiarilor cu fiecare fibră a ființei sale. Nu numai că a predat mai multor generații de elevi, ci a devenit și un profesor al tinerei generații de politicieni”, spune Zsolt Németh, care îl consideră pe Ernő Fábián mentorul său. De altfel, merită amintit că Ernő Fábián a fost, după Revoluție, președinte al UDMR Covasna și vicepreședinte al organizației județene. De la ceremonia organizată pe 25 octombrie la Covasna nu vor lipsi nici actualul președinte al UDMR Covasna și al Consiliului Județean, Tamás Sándor, și nici primarul orașului, Gyerő József.

Dinamica structurii sociale şi a relaţiilor etnice

Aceasta a fost tema pe care Ernő Fábián și-a ales-o pentru doctoratul de la „Babeș-Bolyai”, la care a renunțat în cele din urmă. Dar subiectul l-a abordat constant. Sociologia conștiinței etnice, intelectualitatea rurală, gândirea independentă, omul-unealtă sunt câteva dintre temele pe care le-a abordat în studiile sale. A fost un promotor al drepturilor minorităților naționale și un „ambasador” al Secuimii. „Dacă unui om îi sunt restricționate drepturile, este considerat un cetățean de mâna a doua, un străin tolerat”, spunea el într-un interviu.

Un om impozant

La zece ani de la moartea filozofului, comunitatea maghiară a marcat momentul prin instalarea unui bust în parcul din oraș. Bustul a fost creat de sculptorul Mihály Vargha, în prezent director al Muzeului Național Secuiesc.

Pentru a înțelege mai bine personalitatea lui Ernő Fábián, sculptorul a citit „Jurnalul” acestuia.

„Ernő Fábián a fost un gânditor, un înțelept care vedea, simțea și scria despre frământările epocii. Era un om impozant, ca statură, atrăgea atenția când intra undeva. Emana forță și se vedea cu ochiul liber că e un om inteligent, ieșit din comun. Am fost onorat și bucuros când văduva domniei sale mi-a încredințat lucrarea”, a declarat, pentru covasna45.ro, Mihály Vargha.

Câteva dintre cărțile lui Ernő Fábián sunt disponibile la Biblioteca Județeană din Sfântu Gheorghe, în limba maghiară.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version