Acasă Lumea noastră Premierul desemnat continuă negocierile pentru formarea Guvernului

Premierul desemnat continuă negocierile pentru formarea Guvernului

0

Premierul desemnat, Luca Niculescu, are programate astăzi noi consultări cu reprezentanții partidelor parlamentare pentru formarea viitorului Guvern.

Luca Niculescu se va întâlni la ora 12:00 cu liderii Uniunii Salvați România, la ora 14:00 cu reprezentanții Grupului parlamentar al minorităților naționale, la ora 16:00 cu liderii Grupului PACE – Întâi România, iar la ora 17:00 cu cei ai Grupului parlamentar Uniți pentru România.

Premierul desemnat a avut deja întâlniri cu conducerile PSD, PNL și UDMR.

„Voi prezenta un Guvern competent, în care cei care se vor regăsi trebuie să aibă și competențele să ocupe acele funcții. Am spus că nu sunt omul care să vină să șteargă lucrurile bune făcute înainte. Lucrurile bune le vom continua, pe cele care pot fi îmbunătățite le vom îmbunătăți. Toate măsurile de relaxare, dacă vor exista, trebuie să fie făcute în așa fel încât să nu atingă angajamentele internaționale pe care ni le-am luat, pe care ni le-am asumat și care sunt în beneficiul României”, a afirmat Luca Niculescu, la finalul discuțiilor avute cu PSD.

Antal Árpád: Suntem dispuși să votăm un guvern chiar dacă nu vom face parte din acel guvern

PSD cheamă PNL și UDMR la susținerea noului Guvern, dar PNL refuză „oferta”. „Avem o decizie, în baza experienței pe care am avut-o în ultimul an, de a nu mai participa în actualul context politic la guvernări cu Partidul Social Democrat, iar, dacă acest partid va fi într-o guvernare, PNL va intra în opoziție”, a declarat Ilie Bolojan.

Cei de la UDMR nu sunt atât de categorici:

„România are nevoie de un guvern. Economia României scârțâie, deci este nevoie de programe prin care se pot păstra locurile de muncă și programe prin care se creează noi locuri de muncă. Este nevoie de indexarea pensiilor și România are nevoie de niște programe prin care dezechilibrele care există astăzi în societatea românească pot fi corectate. Avem probleme demografice foarte mari. Noi ne dorim ca România să aibă guvern. Suntem dispuși să votăm un guvern chiar dacă nu vom face parte din acel guvern”, a precizat primarul UDMR al municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, la finalul discuțiilor cu Luca Niculescu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version