Comisia Europeană a alocat peste 52 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională pentru sprijinirea achiziţionării a 37 de trenuri electrice pentru 13 rute interregionale din România.
Introducerea acestor trenuri electrice de ultimă generaţie va îmbunătăţi conectivitatea şi confortul călătorilor şi va reduce emisiile generate de transporturi.
Cu o capacitate de minimum 300 de călători pe tren, această investiţie va îmbunătăţi semnificativ calitatea serviciilor feroviare de pe principalele coridoare feroviare interregionale electrificate care leagă Bucureştiul de centre de activitate regionale precum Arad, Cluj-Napoca, Constanţa, Braşov, Timişoara, Iaşi, Galaţi, Craiova, Petroşani şi Suceava.
„Noile rame feroviare vor avea un impact pozitiv asupra întregii reţele feroviare din România. Sporirea frecvenţei şi a confortului călătoriilor, precum şi stimularea folosirii trenurilor sunt importante pentru coeziunea teritorială şi socială, facilitând accesul tuturor la locuri de muncă şi la serviciile publice. Acest lucru îmbunătăţeşte sustenabilitatea transporturilor, contribuind astfel la tranziţia verde. Politica de coeziune acţionează împreună cu autorităţile române pentru a pune în aplicare obiectivele Pactului verde european”, a declarat comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.