România a reciclat în 2023 doar aproximativ 12% din deșeurile municipale. Este cea mai mică rată din Uniunea Europeană. Și mai spectaculoasă este o altă cifră: doar 1,3% dintre materialele folosite în economia românească provin din materiale reciclate.
Așadar, avem pubele separate, reguli de colectare, campanii de informare și obligații pentru populație. Dar la capătul sistemului, foarte puțin se întoarce în economie. Unde se rupe circuitul?
Nu este suficient să sortăm la poartă
În România, ca în cea mai mare parte a Europei, sistemul este construit în jurul colectării separate. Plasticul și metalul într-un recipient, hârtia în altul, sticla separat.
În Statele Unite s-a răspândit însă și un sistem foarte diferit: toate materialele reciclabile sunt colectate împreună și separate ulterior în instalații industriale.
Avantajul în SUA este simplitatea, scrie anthropocenemagazine. În unele comunități americane care au trecut la acest sistem, cantitatea de materiale trimise spre reciclare a crescut cu 20%, iar în anumite cazuri chiar cu 84%. E drept, sunt și dezavantaje. Materialele amestecate se pot contamina, iar hârtia, plasticul sau sticla recuperate își pierd din valoare.
Tehnologia schimbă regulile
Instalațiile moderne de sortare folosesc deja senzori optici, camere și inteligență artificială pentru identificarea și separarea deșeurilor. Nu se mai discută despre cât de corect sortează cetățeanul. Contează ce capacitate are sistemul să recupereze materialele după colectare și cât din ceea ce numim „reciclabil” este reciclat în realitate.
Omul poate pune PET-ul în recipientul corect. Din momentul în care mașina de salubritate a plecat, responsabilitatea nu-i mai aparține.
De la pubelă până la reciclare
Comparația dintre cele două sisteme, făcută recent de Anthropocene Magazine, nu stabilește un câștigător categoric. Colectarea separată produce materiale mai curate. Colectarea într-un singur flux este mai simplă și poate aduce cantități mai mari. Iar tehnologia face sortarea industrială din ce în ce mai performantă.
Pentru România, tema este însă mult mai simplă. Dacă reciclăm doar 12% din deșeurile municipale, problema nu poate fi redusă la cât de conștiincios își sortează oamenii gunoiul. Trebuie să ne uităm și la ceea ce se întâmplă după ce acesta pleacă de la poartă.
Instalații avem. România nu pornește de la zero.
La nivel național, există stații de sortare cu o capacitate autorizată de aproximativ 2,84 milioane de tone pe an. Avem sute de operatori autorizați pentru reciclarea și valorificarea deșeurilor.
În ultimii ani s-au pus și foarte mulți bani pe masă. Componenta pentru managementul deșeurilor din PNRR a avut un buget de peste 1,2 miliarde de euro. S-au finanțat centre de colectare, mii de insule ecologice și noi capacități pentru gestionarea deșeurilor.
Chiar aici, în județul Covasna, Centrul Integrat de Management al Deșeurilor de la Leț dispune de o instalație de sortare. Incendiul din august, care a distrus hala de sortare, a arătat de altfel cât de importantă este această verigă. Autoritățile au fost nevoite să caute imediat o soluție temporară pentru continuarea activității.
Așadar, problema României nu mai poate fi redusă la lipsa pubelelor sau la cetățeanul care nu știe unde să arunce PET-ul. Avem infrastructură. Am investit sume foarte mari. Continuăm să investim.
Dar cât din ceea ce colectăm separat este sortat corect? Cât ajunge efectiv la reciclare și cât se întoarce în economie sub formă de materie primă? Dacă răspunsul rămâne 12% reciclare a deșeurilor municipale și numai 1,3% materiale reciclate reintroduse în economie, atunci problema este mai mare decât pubela din fața casei. Înseamnă că avem o problemă de sistem. Colectarea separată este doar prima etapă. Urmează sortarea, reciclarea și reintroducerea materialelor recuperate în economie. Un drum pe care îl parcurgem foarte încet.
Credit foto: Consiliul Județean Covasna, Centrul Integrat de Management al Deșeurilor de la Leț