Acasă Lumea noastră Românii cheltuiesc în străinătate mai mult decât străinii în România

Românii cheltuiesc în străinătate mai mult decât străinii în România

În anul 2021, diferența a fost de 1,67 miliarde euro.

0

Încasările din turismul internaţional sunt prevăzute să urce constant în următorii 12 ani. De la 1,59 miliarde de lei în 2025, la 2,99 miliarde euro în 2035. Însă românii cheltuiesc mai mult ca turişti în străinătate decât cheltuiesc turiştii străini în România, potrivit Strategiei naţionale a României pentru dezvoltarea turismului.

Numărul sosirilor turiştilor internaţionali este estimat să crească la 2,8 milioane în 2025. În 2030 ar ajunge la 3,6 milioane, iar în 2035 – la 4,6 milioane. Cifra de plecare: 843.000 de turiști în 2021.

Potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică, citate în Strategie, în anul 2021, încasările din turismul internaţional s-au ridicat la aproximativ 400 milioane euro. Cu 72,5% mai puţin decât în anul 2019.

Suma medie cheltuită de un turist străin s-a menţinut relativ constantă în perioada 2019-2020, dar a scăzut cu 11,5% în 2021 comparativ cu anul 2019.

Pe de altă parte, în document se arată că românii cheltuiesc mai mult ca turişti în străinătate decât cheltuiesc turiştii străini în România. În anul 2021, conform datelor furnizate de Banca Naţională a României, diferenţa s-a ridicat la 1,67 miliarde euro, reprezentând 9,9% din deficitul balanţei de plăţi a României.

Sejurul mediu în țara noastră – 2,2 zile

Conform analizei care a stat la baza fundamentării strategiei, în anul 2021 sejurul mediu a fost de 2,2 zile, atât în cazul sosirilor internaţionale, cât şi pentru turiştii interni.

„O durată atât de scurtă arată că România are o nevoie acută de a-şi dezvolta serviciile şi produsele pentru a permite turiştilor să petreacă mai mult timp la destinaţie şi astfel să contribuie semnificativ la economie.

Sejurul mediu s-a aflat într-un proces de depreciere în ultimul deceniu. Această involuţie este determinată de schimbarea comportamentului de consum, pentru că tot mai mulţi români îşi petrec vacanţe mai lungi în străinătate şi mai scurte în ţară.

Scăderea sejurului mediu petrecut la destinaţie are drept rezultat atragerea unor cheltuieli mai mici din partea turiştilor interni. Mai mult decât atât, peste jumătate dintre aceştia îşi petrec vacanţele în zone litorale sau montane şi, de aceea, este importantă diversificarea ofertelor pentru a putea răspunde nevoii crescânde a pieţei locale de a reţine cheltuielile generate de turişti în ţară, în vederea asigurării unei balanţe naţionale de plăţi pozitive”, se arată în Strategie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version