Asociația Cristi Vasiliu (ACV România), prin Fondul PULS Intensiv, a conectat Secția de Neonatologie cu compartiment de Terapie Intensivă Nou-Născuți din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe la Rețeaua Națională de Telemedicină Puls Intensiv, dedicată îngrijirii nou-născuților aflați în stare critică.
Prin această integrare, echipa medicală din Sfântu Gheorghe poate beneficia, în timp real, de sprijinul unor specialiști din centrele universitare din țară, în special în domenii esențiale precum neurologia pediatrică și cardiologia pediatrică.
În prezent, spitalul are acces limitat la anumite specialități: neurologul pediatru este disponibil o singură zi pe săptămână, iar cel mai apropiat cardiolog pediatru se află la Brașov.
În multe situații, nou-născuții sunt transferați pentru investigații suplimentare, ceea ce presupune timp, costuri și efort logistic suplimentar pentru familii și pentru sistemul medical.

Evaluări la distanță
Prin integrarea în Rețeaua de Telemedicină PULS Intensiv, aceste transferuri vor fi reduse semnificativ. Evaluările pot fi realizate la distanță, în timp real, cu sprijinul specialiștilor conectați în rețea, iar timpul până la stabilirea diagnosticului și a conduitei medicale adecvate se scurtează considerabil.
Rețeaua PULS Intensiv funcționează prin interconectarea secțiilor de Terapie Intensivă Nou-Născuți din România între ele și cu medici specialiști care pot oferi a doua opinie și sprijin în cazurile complexe. În prezent, 35 de secții sunt deja conectate la nivel național, iar extinderea continuă.
Un instrument valoros
„A fi neonatolog înseamnă, de cele mai multe ori, bucurie, pentru că aici începe viața. În același timp însă, este și o responsabilitate uriașă, deoarece urgențele neonatale pot fi extrem de grave, iar stabilirea rapidă a diagnosticului este adesea esențială pentru evoluția copilului.
În multe spitale, inclusiv în al nostru, accesul la anumite specialități, cum este cardiologia pediatrică, este limitat. Integrarea în rețeaua de telemedicină ne permite însă să solicităm sprijinul colegilor din centrele universitare și să discutăm cazurile în timp real, ceea ce ne ajută să inițiem mai repede tratamente care pot salva viața unui nou-născut.
Ne confruntăm uneori și cu malformații congenitale complexe, unele depistate încă din perioada antenatală, al căror diagnostic și plan de tratament necesită colaborare cu specialiști din alte centre sau spitale mari.
În astfel de situații, rețeaua de telemedicină devine un instrument extrem de valoros, facilitând colaborarea medicală și luarea rapidă a celor mai bune decizii pentru pacienții noștri”, a declarat dr. Gyulai Gabriella, Șef Secție Neonatologie Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe.

Acces rapid la specaliști
„Prin această colaborare, echipa noastră medicală are acces rapid la expertiza unor specialiști din centre universitare din întreaga țară, ceea ce contribuie la creșterea calității actului medical și la îmbunătățirea șanselor de recuperare pentru nounăscuții aflați în stare critică.
Pentru noi este esențial ca pacienții să beneficieze de diagnostic și tratament cât mai rapid, iar telemedicina ne oferă posibilitatea de a lua decizii medicale informate, în timp real, fără a fi necesare transferuri care pot fi dificile atât pentru copii, cât și pentru familiile lor.
În același timp, considerăm că telemedicina va avea un rol tot mai important în sistemul medical din România, în special pentru spitalele din afara marilor centre universitare, deoarece permite accesul rapid la expertiză medicală și contribuie la reducerea diferențelor dintre unitățile sanitare.
Mulțumim Asociației Cristi Vasiliu și Fondului PULS Intensiv pentru sprijinul acordat și pentru faptul că au inclus spitalul nostru în această rețea națională dedicată îngrijirii celor mai mici și vulnerabili pacienți”, a spus András-Nagy Róbert, managerul spitalului.

Alte 38 de secții din țară așteaptă să fie integrate în rețea
„Integrarea secției din Sfântu Gheorghe în rețeaua noastră înseamnă acces mai rapid la expertiză și decizii medicale luate la timp. Telemedicina nu înlocuiește medicul de lângă incubator, dar îi oferă sprijin atunci când cazul depășește resursele locale.
Pentru un nounăscut grav bolnav, timpul până la diagnostic poate face diferența. În acest moment, încă 38 de secții din țară așteaptă să fie integrate în rețea. Facem apel la întreaga comunitate – persoane fizice, companii, parteneri locali și naționali – să ne sprijine prin donații și sponsorizări pentru administrarea și extinderea acestei rețele. Fiecare secție conectată înseamnă șanse în plus la viață pentru copii.” – a declarat Delia Vasiliu, președinte Asociația Cristi Vasiliu.
Extinderea Rețelei de Telemedicină PULS Intensiv este susținută prin donații și sponsorizări, în cadrul Fondului PULS Intensiv, dedicat sprijinirii secțiilor de Terapie Intensivă Nou-Născuți din România.
Persoanele care doresc să susțină dezvoltarea rețelei pot trimite un SMS cu textul PULS la 8845, donând 2 euro lunar.
Foto: Bicsak Gergő