Pasionații de viteză și motoare din Covasna, localnici sau turiști, vor avea ocazia să asiste la o cursă spectaculoasă de hard enduro, în luna iunie. Pentru prima dată, „Stațiunea inimii” apare pe harta motociclismului extrem și va găzdui o competiție regională, primul pas spre un campionat național.

Ideea nu a apărut „din senin”, ci e pregătită de ceva timp de un grup de tineri practicanți de hard enduro, concurenți la diverse competiții din țară. Unul dintre ei e chiar campion național.

„Suntem 4 băieți din Covasna care concurăm în campionatul național de hard enduro și ne-am gândit, văzând alte zone, că și la noi e posibil un astfel de concurs. Hard enduro presupune teren accidentat, păduri, drumuri în pantă, ori noi avem așa ceva. Avem un oraș foarte frumos și foarte potrivit pentru acest sport”, a explicat, pentru covasna45.ro, Cezar Șulea. El este, de altfel, de două ori campion național la hard enduro, ultimul trofeu find obținut în 2023, la categoria „expert”.

Pentru a putea organiza un concurs național, e nevoie mai întâi să organizezi o etapă regională. Tinerii noștri – Ciprian Furtună, Oliviu Costea, Andrei Muntean, Muntean Flavian și Cezar Șulea – au convenit totul cu Primăria Covasna și Federația Română de Motociclism astfel încât, pe 7 și 8 iunie 2025, vom avea la Covasna prima cursă oficială de hard enduro din istoria orașului.

„Vor fi două etape, prima e ceea ce numim un Prolog și apoi cursa propriu-zisă, care va fi prin pădure. Se pleacă de pe Valea Zânelor spre Comandău și linia de sosire e tot pe Valea Zânelor. Prologul ne-am gândit, fiind o cursă mai scurtă, mai rapidă, să fie în centrul orașului”, ne-a mai spus Cezar.

Ce este hard enduro?
După cum îi spune și numele, e vorba de motociclism extrem, pe trasee extreme. Aceste trasee sunt fie naturale, fie create de oameni și „îmbogățite” cu obstacole ce par imposibil de trecut.

Un sport pe care nu oricine îl poate practica și care este spectaculos de urmărit. În România sunt multe etape de hard enduro în orașe mai mici sau mai mari, cum ar fi Orăștie, Târgu Neamț, Olănești, Bacău, Sibiu etc. Este un sport cu mulți suporteri dar mai ales cu multă adrenalină.