Statuia lui Petőfi Sándor, instalată într-un nou parc din Sfântu Gheorghe

Statuia e din bronz.

Articole similare

Primăria Sfântu Gheorghe anunță că duminică, 3 mai, începând cu ora 16:00, va avea loc inaugurarea celei mai noi zone comunitare din Sfântu Gheorghe, Parcul Petőfi.

În cadrul evenimentului va fi dezvelită statuia în mărime naturală a poetului Petőfi Sándor, operă a sculptorului Gergely Zoltán. La festivitate vor fi prezenți, alături de artist, primarul Antal Árpád și istoricul de artă Jánó Mihály.

Cultura este mai puternică decât arma

Șase artiști s-au înscris la concursul organizat de Primăria Sfântu Gheorghe pentru realizarea statuii lui Petőfi – patru din Ungaria și doi din Transilvania. Câștigătorul, Gergely Zoltán, are o mulțime de lucrări publice în țară și în străinătate și este, din 1998, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Cluj. Este un artist premiat și apreciat la nivel internațional.

Ne-a oferit câteva detalii.

Este o lucrare din bronz, de 240 de centimetri, care va sta pe un soclu de piatră de 70 de centimetri. Nu putem vorbi despre o statuie mult prea impunătoare și dominantă, ci despre una care se va integra armonios în spațiul amenajat.

Am încercat, consultând patru imagini – trei desene și un dagherotip din timpul vieții lui Petőfi, să găsesc acele trăsături comune din ele care să fie cât mai aproape de adevăr, fără interpretări. Pentru că, așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Mihai Eminescu, percepția publică a păstrat o imagine romantică, idealizată a poetului.

Figura este totuși stilizată, ca prin mișcarea și expresia corpului să-i pot vizualiza mai bine atitudinea specifică și trăsăturile interioare.

Petőfi a avut în ultimii 170 de ani peste 1.000 de reprezentări plastice, de toate genurile. Am vrut să mențin totuși legătura cu realitatea, să spunem așa. În plus, în interpretarea mea, Petőfi nu este doar un revoluționar, deși el a fost prezent pe câmpul de luptă, unde până la urmă a și murit, dar pentru generațiile ulterioare poate și mai importantă este geniala sa creație poetică, fiind cel mai cunoscut poet maghiar. La urma urmei, el și-a servit poporul și țara prin arta sa, prin scris. Și vă mărturisesc că un element important al concepției mele este sintagma: Cultura este mai puternică decât arma”, a declarat, pentru covasna45.ro, Gergely Zoltán.

Detalii reproduse în bronz

Statuia lui Petőfi Sándor a fost turnată în bronz într-un atelier din Zimandu Nou, o micuță localitate din județul Arad. Înființat de regretatul sculptor Voicu Ovidiu Petroman, atelierul este primul de acest gen din România. Au adus tehnologie din Occident și au un portofoliu impresionant. La statuia lui Petőfi au lucrat o lună și trei săptămâni, colaborând îndeaproape cu artistul Gergely Zoltán, „un perfectionist”, după cum au menționat pentru covasna45.ro cei de la firma din Zimandu Nou.

Program duminică:

Programul inaugural va include un recital susținut de actorul Nagy Kopeczky Kristóf și momente artistice oferite de elevii Colegiului Național „Székely Mikó”. Locația: parcul situat la intersecția străzii 1 Decembrie 1918 cu strada Zefirului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole