Ultima dată a fost organizat un târg de vechituri la Reci prin luna mai. De atunci, mulți l-am așteptat pe următorul. Tot spuneam că luna viitoare sigur va fi. Dar luna trecea… A trecut vara, a venit octombrie și e deja clar că în acest an nu vom mai cotrobăi prin cutiile de carton sau pe mese după tot felul de ciudățenii sau „comori”.
L-am sunat pe administrator să-l întrebăm ce se întâmplă. Și am aflat că în spatele absenței târgului se ascunde o poveste despre multă muncă, bani pierduți și un pic de dezamăgire.
Un concept
Talciocul de lângă Mestecăniș a pornit la „drum” cu câteva idei. Să fie un loc al unei comunități care iubește muzica folk sau etno, serile lângă un foc de tabără, atelierele pentru copii și tot felul de evenimente. E ușor să îți imaginezi această „tabără” în mijlocul câmpului, cu lumini, muzică, râsete și clinchet de pahare. Un fel de „Vama Veche” de Mestecăniș.
Au și fost concerte. Au fost și ateliere. Până și un cort unde se făcea masaj. Au venit la talcioc oameni cu obiecte deosebite. Planul era ca, în timp, să amenajeze o zonă de camping și să organizeze târguri de mai multe zile, cu muzică, piețe tematice și alte evenimente.
„Încercăm să păstrăm o atmosferă frumoasă, în care oamenii să vină să cumpere lucruri, în care expozanții să știe că sunt protejați”, ne spunea, acum doi ani, administratorul talciocului, Jozsi.
În ce privește târgul, voia un loc fără samsari. Fără animale vii. Fără legume. Fără „chinezării”. Voia un loc al comunității, vesel și colorat.
Mărfuri din Austria sau din „podul bunicilor”
Peste 50 de vânzători se adunau la talcioc. Veneau cu dube sau mașini din Harghita, Buzău, Bihor, Arad, Brașov, dar și din Covasna.
Mulți aduceau obiecte din Austria și Germania. Alții veneau cu lucruri vechi, găsite prin poduri sau rămase de la bunici. Obiecte de care nu mai aveau nevoie, dar pe care nici nu-i lăsa inima să le arunce. Poate le-ar fi fost de folos altora: un cântar de metal, o râșniță, unelte de tot felul.
Existau și piese pentru colecționari: sculpturi, tablouri și obiecte de valoare.
„Ne-am pierdut elanul”
Încet, încet, însă, atmosfera s-a cam …deteriorat. Concertele au amuțit, atelierele n-au mai fost. Cei cu micii la grătar erau ba prezenți, ba absenți. Apoi au apărut vânzătorii cu marfă multă și îndoielnică.
„Aveam mereu discuții. De ce nu putem să aducem legume? De ce nu putem vinde animale vii? Dar de ce nu putem să punem muzică la mașina noastră? Puțini știu că în spatele acestui talcioc stă multă muncă de organizare și stau oameni.
Eram acolo la 4 jumătate dimineața. La zece seara eram acolo iar. Noaptea strângeam gunoiul, cu soția… Deși le spuneam să aibă grijă, să mențină locul curat. Toaletele erau tot mai murdare, deși aveam grijă să asigurăm tot ce trebuie.
Cheltuielile erau mari. Curent, chirie, apă. A trebuit să punem un transformator separat, care a costat.
Oamenii își imaginează că noi stăteam și încasam banii și apoi ne duceam cu acești bani mulți în Bali, în vacanță. Dar nu e așa nici pe departe. Am investit mult și am pierdut și mai mult. Dar nimeni nu vrea să vadă și această parte.
Am vrut să fie ceva frumos, dar a ajuns ceva care nu ne reprezintă. Ne-am pierdut elanul… Dacă mă întrebați acum, vă spun că e foarte puțin probabil să continuăm”, povestește Jozsi pentru covasan45.ro.
Totuși, nu spune un „nu” hotărât.
Poate că acum e prea dezamăgit ca să ia o decizie definitivă. Poate că peste iarnă va mai cântări lucrurile, iar la primăvară ne vom revedea la talcioc. Cu obiecte numai bune de scotocit, muzică folk și, cine știe, poate chiar cu atelierele și atmosfera pe care și le imaginase la început.
