Ultimele mezeluri secuiești ale lui Hangai János

Scurtă poveste despre întoarcere, speranță și renunțare

Articole similare

L-am întâlnit pe Hangai János la Zilele Covasnei. Îl știam, e din Coșeni, avem niște cunoștințe comune. Îl mai văzusem și înainte, la târgurile din zonă. Avea o dubă frigorifică și vindea mezeluri secuiești făcute de el. Produse bune, făcute cum trebuie, după rețete pe care le cunoștea foarte bine.

La Zilele Covasnei nu mai avea duba. L-am întrebat ce a făcut cu ea și mi-a spus că a vândut-o. Am crezut că îmi va spune că își va lua alta, mai mare. Nu a fost așa.

János a lucrat 15 ani ca măcelar în Occident

A învățat meserie, a muncit, a strâns bani. În urmă cu trei ani a făcut ceea ce spunem mereu că ar trebui să facă românii plecați: s-a întors acasă, la Coșeni. Definitiv, credea el.

La Coșeni și-a făcut propria carmangerie. Nu una improvizată. A investit aproape 300.000 de euro. Echipamente profesionale, spații amenajate conform cerințelor, autorizații, instalații, frig, transport frigorific. Totul legal.

Și-a cumpărat și duba cu care mergea prin târguri, la zilele orașelor și la evenimente. Exact genul acela de mic antreprenor despre care vorbim frumos în discursuri atunci când explicăm cum trebuie dezvoltată economia locală.

Numai că discursurile nu plătesc facturile

Au venit taxele. Impozitele. TVA-ul. Energia tot mai scumpă. Motorina. Materia primă. Costurile de producție. Costurile de transport. József a continuat. A mai pus bani. A mai tras de firmă. A mai sperat. Până când n-a mai avut de unde.

După trei ani, omul care venise acasă cu bani câștigați în 15 ani de muncă în străinătate a ajuns, cum se spune, la fundul sacului. Când l-am întâlnit la Covasna, carmangeria era deja închisă. Duba frigorifică fusese vândută.

Pe tarabă mai avea câteva produse.

— Astea sunt ultimele, mi-a spus. Ce rămâne, o să duc acasă să bag la congelator.

Aceasta este pe scurt povestea lui Hangai János. Povestea unui om care a încercat să rămână acasă. Acum, János pleacă din nou la muncă în Austria. Joi începe, are un job de măcelar la o carmangerie McDonald’s din Austria.

Am plecat de lângă taraba lui cu senzația că povestea asta spune mai multe despre economia românească decât orice statistică.

De joi, Austria are din nou un măcelar bun. Noi am reușit să-l pierdem a doua oară.

1 COMENTARIU

  1. Sajnálom,hogy nem sikerült céljaid elérése!Sok sikert kívánok Ausztriában.Virágosztasd tudásodat úgy ahogy megérdemelted volna itthon is!Szeretettel üdvözöllek!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole