În weekendul viitor, 6-8 octombrie, în centrul municipiului Sfântu Gheorghe se va desfășura cea de a V-a ediţie a „Festivalului Deliciilor Dulci „Kürtőskalács”. Până în prezent, s-au înscris 14 echipe din județele Covasna, Harghita, Mureș, Cluj și Brașov. Cei interesați să participe se mai pot înscrie până azi.
Echipele de anul acesta, unele provenite chiar din zone din afara Secuimii, se vor întrece în încercarea de a prepara „Kürtőskalács-ul Anului în Ţinutul Secuiesc”. Acesta se va prepara sâmbătă. Tot sâmbătă după-amiază, Asociația Tinerilor din Sântionlunca va pregăti un kürtőskalács uriaș de 20 de metri. Oricine îl va putea gusta la final.
Kürtőskalács, un ambasador al zonei
Președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, a precizat că festivalul este mai mult decât simplă competiție. Este și un prilej de a promova specialitățile gastronomice regionale, rețete tradiționale reinterpretate. Dar este și un proces ce implică muncă în echipă, cunoștințe specializate, dăruire și creativitate. Toate aceste „ingrediente” sunt încorporate în bine-cunoscutul desert spiralat.
„Prin acest festival vrem să promovăm și Ţinutul Secuiesc și kürtőskalács, care, de fapt, este așa de popular, de la Vama Veche până la Viena, peste tot. Chiar și din Singapore am primit poze că se fac și se vând kürtőskalács. În județele noastre sunt mii de familii care zilnic produc și comercializează kürtőskalács, iar lucrul acesta este foarte important. Putem spune că kürtőskalács este un ambasador al nostru, al Ținutului Secuiesc”, a declarat Tamás Sándor.
Kürtőskalács fără zahăr
Duminică, 8 octombrie, participanții la festival vor avea nevoie de toate calitățile anterior menționate, pentru a putea pregăti un kürtőskalács din făină integrală, o variantă reinterpretată a desertului tradițional, în care nu se va pune zahăr.
„La categoria kürtős reinterpretat, regândit, juriul a decis ca anul acesta să fie un produs finit neîndulcit. Deci, noi vrem să fie un kürtőskalács fără gust dulce. Am lăsat la imaginația echipelor și suntem curioși ce fel de kürtős vor prezenta juriului. Eu sper că participanții o să fie foarte inventivi și o să avem multe noutăți”, a declarat directorul AGROSIC Covasna, Igyártó Réka.
Una dintre noutățile ediției din acest an este „Marele Mic Dejun Dulce” de duminică, de la ora 11:00. Cei care se înscriu pe pagina de Facebook a evenimentului vor putea savura kürtőskalács și lapte cu cacao, pentru acest mic dejun.
Licitație pentru kürtőskalácsul de aur
Duminică, de la ora 12:00, echipele vor prepara kürtőskalácsul reinterpretat. Iar de la ora 17:00, va avea loc marea surpriză a ediției: în timp ce se va povesti legenda „Kürtőskalácsului de Aur al Secuilor”, va fi vândut la licitație un kürtőskalács glazurat cu aur comestibil.
Suma obținută din vânzarea kürtőskalácsului aurit va fi donată Serviciului de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe pentru programul de prânz cald. Kürtőskalácsul aurit este sponsorizat de Arkäse, iar micul dejun dulce este asigurat de Lacto Coop din Târgu Secuiesc și Paperline.
Și în acest an, cel mai mare susținător al festivalului este compania Gyermelyi. Reprezentanta companiei, András Éva, a subliniat în conferința de presă dedicată festivalului că un rol crucial în prepararea unui kürtőskalács gustos îl are făina de calitate.
Compania Gyermelyi se mândrește cu faptul că sponsorizează acest eveniment pentru a cincea oară consecutiv și cu faptul că 80% din cei care fac kürtőskalács folosesc făina sa. Aceasta este o dovadă a calității excelente a produsului pe care îl scoate pe piață. Gyermelyi este și firma care va oferi premiul principal al festivalului.
Președintele juriului, maestru cofetar
Președintele juriului va fi Farkas Ferenc, maestru cofetar din Sfântu Gheorghe cu reputație de nivel internațional. Ceilalți membri ai juriului vor fi:
- Szőcs Ilona – administratoarea pensiunii Malomkert din Cernat.
- Bocskor István – administratorul Brutăriei Bocskor din Sânmartin.
- Jánossy Alíz – jurnalistă din Gheorgheni, specializată în gastronomie.
- Kabai János, director de producție la ELDI Brutăria SRL din Târgu Mureș.
Organizatorii evenimentului: Consiliul Județean Covasna, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Asociația Agrosic, Asociația pentru Dezvoltarea Turismului în Județul Covasna, Centrul de Cultură al Județului Covasna, Asociația organizațiilor de fermieri din Ținutul Secuiesc.
Partenerii evenimentului: Asociația Salvatore, Organizația de Tineret din Bățanii-Mari, Organizația de Tineret din Sântionlunca, Serviciul de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe, Școală Populară de Arte și Meserii Sfântu Gheorghe.
Sponsori: Gyermelyi, Coal Dust, ATP Market, Kürtösgrill, Arkäse, Pepsi, Paperline, Kézdi Lacto Coop, Sepsi Value Centre.
Stergeti poza asta!! Mi s-a facut o pofta, de nu mai pot sa muncesc.
Arată foarte bine! 🙂