„Peste 300 de militanți și simpatizanți ai PES și ai Partidului Social Democrat din țară și din străinătate, precum și numeroși invitați de marcă au participat la sesiunile Universității Europene de Vară”, arată un comunicat al PES activists Covasna.
PES activists este o rețea europeană ce reunește membrii partidelor socialiste, social-democrate și laburiste europene.
Rețeaua a fost creată în 2006. Este o comunitate virtuală capabilă să asigure interacţiunea şi schimburile de experienţă între membrii partidelor europene de stânga. Are peste 90.000 de membri şi circa 90 de grupuri active în diverse oraşe europene.
Lucrările Universității Europene de Vară s-au desfășurat la sfârșitul lui august, la Neptun. În România, rețeaua este constituită sub forma unui think-tank. Are peste 10.000 de membri. Coordonatorul PES activists România este eurodeputatul Victor Negrescu.
„Pentru România nu există nicio alternativă la apartenența la Uniunea Europeană și la NATO. Cei care spun altceva îi mint pe români și nu au, de fapt, nicio soluție! Trebuie, însă, să abordăm cu profesionalism și curaj relația cu instituțiile europene și euroatlantice, deoarece România poate ajuta la dezvoltarea și îmbunătățirea celor două proiecte“, spune Negrescu.
Nu toți tinerii fug de politică!
Din județul Covasna, a participat la Universitatea Europeană de Vară Marian Lucian Baciu-Andrei. Coordonează comunicarea PES activists în județul Covasna. Este consilier al primarului din Vâlcele. Are 35 de ani și are un master în administrație publică. Face parte dintr-o echipă care gestionează proiectele comunei.
„Avem în derulare, în Vâlcele, proiecte în valoare de peste 12 milioane de euro. Și mai urmează câteva”, spune Marian.
„Răspund de comunicarea PES activists în județul Covasna și voi mai trimite comunicate de presă despre noi. E important ca oamenii să știe ce facem și că vocea noastră, a social-democraților, este ascultată în UE. Pe site-ul PES activists scrie așa: undeva în interiorul nostru există mereu puterea de a schimba lumea. Eu cred în aceste cuvinte”, mai spune el.