Acasă Opinii „Master” Klaus, cel mai feudal stăpân

„Master” Klaus, cel mai feudal stăpân

„Independentul” Klaus Iohannis va candida la alegerile parlamentare din parte PNL.

2

Klaus Iohannis va fi parlamentar. PNL a depus un amendament la legea privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților care îi permite șefului statului să candideze pe listele unui partid politic.

Amendamentul îi va permite lui Klaus Iohannis să candideze ca independent pentru Senat sau pentru Camera Deputaților din funcția de președinte al statului. Găselnița confirmă faptul că liberalii de azi nu dau două parale nici pe Constituție, nici pe alegători.

În Constituție scrie că președintele trebuie să fie independent politic. Inclusiv Klaus Iohannis.

În legile electorale scrie că „nu se admit candidaturi independente pe listele de candidați depuse de partidele politice, alianțele politice sau alianțele electorale”. Klaus Iohannis reușește, iată, să fie independent pe o listă de partid. Președintele se bucură de un drept care este altminteri interzis celorlalți.

Liberalii și președintele nu fac altceva decât să probeze faptul că sunt feudali autentici. Că statul e al lor, iar președintele poate oricând să sfideze legile și să confecționeze unele noi, care să îl servească doar pe el.

O să spuneți că s-a mai făcut așa ceva atunci când a ajuns Ion Iliescu senator. Așa este, dar au trecut de atunci o grămadă de ani și România a trecut printr-o serie mare de schimbări politice. Să te întorci azi, în 2024, la metoda Iliescu doar ca să îți păstrezi privilegiile și imunitatea e grotesc!

Dacă domnii și doamnele care susțin că fac parte din PNL ar respecta poporul pe care se laudă că îl servesc, ar schimba partea asta a legii electorale complet. Orice partid ar putea propune candidați independenți, iar numărul intelectualilor autentici care s-ar apropia de politică ar fi mai mare. E drept, o asemenea măsură ar fi riscantă pentru politicieni – ar putea intra în Parlament oameni mai inteligenți decât ei…  

Așa că nu scăpăm de Klaus Iohannis! Veșnicul turist, eternul schior și jucător de golf de la Cotroceni este stăpânul țării noastre. Un stăpân meschin și urât și înconjurat de libidinoase slugi portocalii!…   

2 COMENTARII

    • Așa este, nu scrie nimic în text despre PSD – ignorăm povestea veche a lui Ion Iliescu. Este adevărat – PNL are nevoie de voturile PSD. Tema rămâne însă perfect valabilă: PNL și Klaus Iohannis vor această schimbare. Să fie totul legal chiar de este imoral!…. 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version