Prof. univ. habil. dr. ing. Cătălin-Constantin Roibu este profesor la Facultatea de Silvicultură a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, conducător de doctorat și coordonator al Laboratorului de Biometrie Forestieră. Activitatea sa de cercetare include dendrocronologia – studiul inelelor anuale ale arborilor – și utilizarea lemnului pentru reconstituirea climei din trecut.
Una dintre cercetările la care a participat a dus la realizarea unei cronologii a stejarului întinse pe 804 ani.
În podcastul POZITIV, însă, profesorul Cătălin Roibu nu vorbește doar despre cercetare. Vorbește despre urși, silvicultură, schimbări climatice, relația dintre silvicultori și organizațiile de mediu și, mai ales, despre responsabilitatea specialiștilor de a intra în dezbaterea publică.
„Eu nu mai tac!”
Așa explică profesorul Cătălin Roibu decizia luată în urmă cu aproximativ doi ani de a interveni mai des în dezbaterile despre pădure, faună și silvicultură. „Îndemn pe toți specialiștii, indiferent de domeniul în care activează, să-și exprime punctul de vedere”, spune profesorul.
Este o idee care revine pe parcursul conversației. Într-o societate tot mai polarizată, specialistul ar trebui, în opinia sa, să aducă în discuție cunoașterea, datele și argumentele și să tempereze extremele.
Iar unul dintre domeniile în care această polarizare se vede foarte bine este problema ursului.
Ursul nu este un animal de companie
Pentru județul Covasna, subiectul are o relevanță aparte. Întâlnirile dintre oameni și urși nu mai sunt de mult situații excepționale, iar discuția despre protecția speciei, intervenție și siguranța comunităților continuă. Profesorul Cătălin Roibu pledează pentru echilibru și pentru decizii bazate pe cunoașterea populațiilor de animale sălbatice. Respinge atât abordarea în care ursul este tratat aproape ca un animal de companie, cât și intervențiile excesive.
„Ursul nu este un animal de companie”, spune profesorul, insistând asupra faptului că vorbim despre un animal sălbatic puternic, al cărui comportament trebuie înțeles ca atare.
O problemă este și comportamentul oamenilor. Ursul este oportunist și, atunci când găsește ușor hrană, va reveni la sursa respectivă. Tomberoanele, culturile agricole sau hrănirea animalelor la marginea drumului contribuie la apropierea acestora de zonele locuite.
Profesorul Cătălin Roibu dă exemplul urșilor de pe Transfăgărășan, obișnuiți să primească mâncare de la turiști, și vorbește despre o lipsă de educație ecologică în relația noastră cu fauna sălbatică.
Silvicultorii și organizațiile de mediu
Conversația ajunge inevitabil și la conflictul dintre silvicultori și o parte a organizațiilor de mediu. Profesorul Cătălin Roibu vorbește despre problemele de imagine ale profesiei și despre presiunea publică exercitată asupra silvicultorilor. Admite, în același timp, că există situații în care organizațiile de mediu au semnalat probleme reale.
Soluția, spune el, nu poate fi perpetuarea unui „conflict înghețat”. „Să nu mai fim parte din problemă. Să fim parte din soluție”, este mesajul său atât pentru silvicultori, cât și pentru organizațiile de mediu.
Profesorul amintește și faptul că România păstrează suprafețe importante de păduri naturale și primare și susține că o parte dintre acestea au ajuns până astăzi tocmai pentru că generații de silvicultori au decis să le protejeze de intervenții.
„Arheologia” arborilor
Poate cea mai spectaculoasă parte a conversației este cea despre cercetare. Profesorul Cătălin Roibu îi numește pe arbori „martorii tăcuți”. Ei păstrează în lemn informații despre mediul în care au trăit. Cercetătorii pot extrage și corela aceste informații pentru a reconstitui perioade pentru care nu există măsurători meteorologice.
Problema este că arborii aflați astăzi în pădurile României nu oferă întotdeauna o fereastră suficient de lungă spre trecut. Pentru a ajunge la 800 sau chiar 1.000 de ani, cercetătorii caută și alte surse. Caută lemn mort, construcții vechi și inclusiv lemn descoperit în situri arheologice.
De aici și expresia folosită în podcast: „arheologia” arborilor.
Colaborând cu istorici, muzeografi și arheologi, cercetătorii au reușit să construiască o cronologie de 804 ani, denumită seria Suceava. Profesorul Cătălin Roibu o descrie ca pe o „piesă lipsă” din puzzle-ul dendrocronologic european.
Seceta de pe vremea lui Papură Vodă
Dar inelele arborilor nu oferă doar date abstracte. Analizând informațiile păstrate în lemn, cercetătorii au putut identifica perioadele de secetă extremă din trecut. Potrivit profesorului Cătălin Roibu, cea mai secetoasă perioadă identificată în seria studiată a fost între 1659 și 1661, cu un vârf în 1659–1660.
Profesorul leagă această perioadă de epoca lui Ștefăniță Vodă și de expresia rămasă în memoria colectivă – „țara lui Papură Vodă” – evocând foametea și condițiile dramatice produse de secetă.
Studierea trecutului are însă o miză foarte actuală.
„Avem o realitate climatică total diferită”
Profesorul mai spune că silvicultorii trebuie să-și adapteze modul de gospodărire a pădurilor la noile condiții climatice. Regulile au fost construite într-o perioadă în care exista o anumită predictibilitate: mai multă apă, temperaturi mai scăzute, zăpadă iarna și alte condiții pentru regenerarea pădurilor.
Astăzi, multe dintre aceste repere se schimbă. „Avem o realitate climatică total diferită”, spune profesorul. Uscările, seceta, temperaturile ridicate și incendiile pun probleme noi, iar cercetarea trebuie să ofere soluții aplicabile. Pentru profesorul Cătălin Roibu, drumul firesc ar trebui să fie de la cercetare la experiment, de la experiment la validare și, în final, la politici publice.
Problema este că România are încă un deficit important de cercetare aplicată și de colaborare între universități, institute de cercetare, administratorii pădurilor și autorități. Iar aici profesorul formulează încă o observație incomodă: suntem adesea foarte buni individual, dar avem dificultăți atunci când trebuie să lucrăm împreună. „Nu știm să lucrăm în echipă”, spune acesta.
„Eu nu am un job. Am un hobby”
Întrebat de ce a ales silvicultura, profesorul Cătălin Roibu vorbește despre bunicii săi și despre dragostea pentru pădure transmisă încă din copilărie. Spune că, dacă s-ar întoarce în 1999 și ar fi din nou absolvent de liceu, ar face aceeași alegere.
„Eu nu am un job. Am un hobby”, spune profesorul. Îi place să lucreze cu studenții, să meargă în pădure și să descopere permanent lucruri noi.
Podcastul POZITIV a fost înregistrat cu un smartphone, la Jupiter, cu ocazia Manifestărilor Internaționale ale Silvicultorilor, organizate de Federația SILVA.
Interviul integral cu prof. univ. dr. Cătălin Roibu poate fi urmărit în POZITIV – Podcastul lui Artenie.