Acasă Sport Liviu Ciobotariu este noul antrenor al lui Sepsi OSK

Liviu Ciobotariu este noul antrenor al lui Sepsi OSK

„În curând, probabil pe joi, va fi prezentat ca noul nostru antrenor”, a spus directorul general al clubului, Attila Hadnagy.

0

Sepsi Sfântu Gheorghe va avea de la mijlocul acestei săptămâni un nou antrenor. Cristiano Bergodi (58 de ani) și-a terminat contractul cu formația covăsneană. În locul său va veni Liviu Ciobotariu (52 de ani), după cum anunța GSP în urmă cu câteva săptămâni.

Cele două părți s-au înțeles, iar „Ciobi” va fi prezentat oficial într-o conferință de presă. „Așa este, ne-am înțeles cu Liviu Ciobotariu. În curând, probabil pe joi, va fi prezentat ca noul nostru antrenor”, a spus directorul general al clubului, Attila Hadnagy.

Liber de contract, Liviu Ciobotariu aștepta o ofertă din țările arabe, dar a ales în cele din urmă propunerea venită de la Sfântu Gheorghe. El s-a despărțit la finalul acestui sezon de FC Voluntari, pe care o antrena din mai 2021. A dus formația de lângă București în finala Cupei României în sezonul 2021-2022, dar și în play-off-ul Superligii, unde a terminat pe locul 4.

Ciobotariu le-a mai pregătit în carieră pe FC Național, CS Otopeni, Pandurii Târgu-Jiu, CF Brăila, Dinamo, CSMS Iași, FC Vaslui, ASA Târgu-Mureș, Al-Faisaly, Al-Tai, FC Botoșani, naționala Libanului și Hermannstadt.

Cantonament în Austria pentru Sepsi

Sepsi a terminat sezonul pe locul 6, dar și cu trofeul Cupei României, din nou, în vitrină. Echipa va disputa pe 8 iulie Supercupa României, așa că se grăbește cu pregătirea de vară.

Între 19 și 30 iunie, echipa va fi plecată în Austria, așa cum a tot fost în pauza de vară. Nu la Kaprun, ci în Bad Tatzmannsdorf, în estul țării, într-un resort impresionant. La Avita Resort, Sepsi va beneficia de cele mai bune condiții de cazare și antrenament.

Stabilimentul unde o cameră dublă costă, pentru fiecare noapte, 400 de euro, are SPA, bazin, sală de fitness, masaj, criosaună, dar și teren de antrenament, astfel că echipa nu e nevoită să se deplaseze pentru ședințele de pregătire.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version