spot_img
spot_img
spot_img

Sepsi OSK – Universitatea Craiova: 1-3

Miercuri, la Sfântu Gheorghe vine FCSB.

Articole similare

Covăsnenii au fost învinși de Universitatea Craiova, scor 1-3, în runda cu numărul 5 din play-off. Bernd Storck recunoaște că elevii lui au făcut mai multe greșeli care s-au dovedit a fi decisive.

Antrenorul german a ținut să precizeze că mingea i-a atins mâna lui Markovic la faza golului marcat de Denil Maldonado în minutul 11, dar s-a ferit să critice arbitrajul.

„Ne-am dorit foarte mult să scoatem un rezultat bun în acest meci. Jocul a avut o desfășurare destul de ciudată. Cred că i-a atins mâna la acel gol. La al doilea gol le-am făcut viața ușoară, am făcut greșeli. Apoi am marcat și am intrat în meci, dar am luat gol pe acel contraatac și la 1-3 a fost și mai dificil.

Știu că Universitatea este o echipă bună. Am făcut greșeli foarte mari. La 1-3 a fost un meci deschis, au fost ocazii. Ne-a lipsit puțin noroc pentru a marca al doilea gol. Suntem la jumătatea play-off-ului, practic o luăm de la capăt. Trebuie să câștigăm etapa viitoare”, a spus Bernd Storck.

Dioszegi: „FCSB să sărbătorească la ei acasă!”

Laszlo Dioszegi, patronul de la Sepsi, vrea ca echipa lui să o încurce pe FCSB miercuri, când echipa lui Gigi Becali se va deplasa pe terenul covăsnenilor.

FCSB poate face un nou pas important spre titlu după o pauză de 9 ani. Cu o victorie la Sepsi OSK, FCSB poate sărbători titlul joi, dacă Universitatea Craiova nu o va învinge pe CFR Cluj în Bănie.

„Craiovenii au meritat victoria, au fost mai buni decât noi. Asta e, mergem mai departe. Peste 3 zile vine viitoarea campioană, FCSB, poate producem surpriza. A fost plăcut pentru spectatorii neutri și pentru olteni.

Din păcate, nu și pentru fanii noștri. Sunt mândru de băieți că au luptat până la final. Am câștigat săptămâna trecută, acum am pierdut. Recunoaștem cinstit când adversarul e mai bun și mergem mai departe.

Marius Ștefănescu va juca în meciul cu FCSB. A primit cartonaș galben, dar e primul. Sper să și marcheze Ștefănescu împotriva FCSB. Ar fi foarte frumos.

Aș fi fericit să stricăm ziua FCSB-ului, să sărbătorească la ei acasă. E cam ultima șansă pentru noi să prindem locul 3”, a spus Laszlo Dioszegi.

Foto: Facebook/osksepsi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Mai multe articole