spot_img
spot_img
spot_img

Sepsi-SIC – TTT Riga, în grupele Euroligii de baschet

Primul joc - astăzi, de la ora 19.00, la Sepsi Arena.

Articole similare

Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe se află în fața primului joc oficial al noului sezon, turul preliminariilor Euroligii. Este cea mai importantă competiție continentală în baschetul feminin.

Campioana României va întâlni formația letonă TTT Riga, în dublă manșă. Primul joc se va desfășura azi, de la ora 19.00, la Sepsi Arena. Returul va avea loc pe 27 septembrie.

„Adversarul are caracteristici asemănătoare cu ale noastre, așa că eu cred că va fi un duel foarte echilibrat. Dacă cele două meciuri vor merge într-o direcție sau alta, vom vedea. Este început de sezon, îmi amintesc că în stagiunea precedentă în octombrie nu arătam atât de bine pe cât am făcut-o ceva mai târziu în timpul campionatului, însă în această situație se află toate echipele, nu doar noi.

Am avut o perioadă de pregătire cu aproximativ șapte zile mai scurtă decât ne-am fi dorit, dar cred că ne-am mișcat bine și suntem pregătiți pentru acest moment”, a prefațat „dubla” antrenorul Zoran Mikes, care nu va putea conta pe Chelsea Nelson, accidentată.

„Știm că ne așteaptă un meci important. Am avut această șansă și anul trecut, dar cred că acum suntem mai pregătite pentru acest pas. Vreau să ne concentrăm mai mult pe ce avem de făcut pe teren decât pe adversar”, a completat și baschetbalista belgiană a lui Sepsi-SIC, Bethy Mununga.

Sepsi-SIC – „în fața unui pas mare pentru clubul nostru, pentru baschetul feminin din România!”

Înainte de începerea meciului de miercuri, biletele vor costa 20 de lei. Copiii vor avea intrare liberă. „Alb-verzii” au pus deja în vânzare biletele încă de luni, atât online cât și la Sepsi Arena, la prețul de 15 lei (2 lei pentru copii, pentru rezervarea locului).

„Suntem în fața unui pas mare pentru clubul nostru, pentru baschetul feminin din România. Cred că avem o șansă bună cu grupul pe care l-am construit în această vară.

Am arătat bine în meciurile de pregătire. Adversarul este un nume mare, dar cred că staff-ul tehnic a depus o muncă bună cu fetele. Așteptăm fanii în număr cât mai mare la sală. Avem nevoie de suportul lor, al oamenilor din oraș în această importantă încercare a noastră de a ajunge în grupele celei mai importante competiții europene”, a punctat și Pásztori Istvan, managerul echipei covăsnene.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Mai multe articole