Acasă Sport Supercupa României: Farul Constanța – Sepsi OSK

Supercupa României: Farul Constanța – Sepsi OSK

Două echipe care merg pe mâna tinerilor.

2

Sâmbătă, 8 iulie, de la ora 20:00, pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, se joacă Supercupa României: Farul Constanța – Sepsi OSK. Două echipe în care tinerii își găsesc mereu loc.

Nu e nicio surpriză faptul că Farul Constanța, una dintre cele mai importante pepiniere ale fotbalului românesc, are pentru acest debut de sezon mai multe variante de jucători eligibili naționalei U21 decât adversara ei.

Începând din 2023-2024, echipele trebuie să aibă în permanență pe teren cel puțin un jucător născut începând cu 1 ianuarie 2002. Iar Farul are cel puțin 14 astfel de variante!

Tinerii de la Farul Constanța

Farul îi are în lot pe Borza, cotat la 1 milion de euro pe Transfermarkt, și Mazilu (1,3 milioane euro), care, la nici 18 ani, au reprezentat România la EURO U21, sau pe Enes Sali, cel mai tânăr debutant din istoria naționalei. Ambii au contribuit la titlul câștigat în această vară.

Așa cum ne-a obișnuit, Gheorghe Hagi mai propune alte două nume interesante pentru noul sezon, ambele în ofensivă: Alexandru Stoian, care debuta în Liga 1 la nici 15 ani, și Iustin Doicaru, o aaripă” care a impresionat în Liga Elitelor U16, fiind desemnat și jucătorul finalei.

Tinerii de la Sepsi OSK

De partea cealaltă, deținătoarea Cupei României l-a adus liber de contract de la Gloria Buzău pe fundașul dreapta Bogdan Oteliță, care are și două selecții, în primăvară, la naționala U20, în partidele cu Portugalia și Norvegia. Tot din Liga 2 vine și un alt fundaș, Darius Oroian, care a bifat 21 de partide în tricoul Stelei.

În rest, Liviu Ciobotariu a promovat la Sepsi mai mulți tineri de la juniori sau de la echipa secundă, între ei și pe fratele lui Roland Niczuly, Rajmund, și el tot portar. La mijloc îl mai regăsim pe Ákos Nistor, care a intrat pe teren sezonul trecut, în play-off, pe finalul jocului cu FCSB, 1-3.

Tinerii U21 propuși de cele două echipe

Sepsi OSK
Portari: Hunor Gedo (2004), Rajmund Niczuly (2004)
Fundași: Bogdan Oteliță (2002), Darius Oroian(2003), Krisztián Dobozi (2004)
Mijlocași: Ákos Nistor (2004), Denis Rența (2004)

Farul Constanța
Fundași: Dan Sîrbu (2003), Darius Grosu (2002), Andrei Borza (2005), Gabriel Dănuleasă (2003), Gabriel Buta (2002)
Mijlocași: Luca Banu (2005), Ionuț Cercel (2006), Nicolas Popescu (2003), Valentin Dumitrache (2003)

Atacanți: Adrian MaziluU (2005), Iustin Doicaru (2007), Luca Andronache (2003), Alexandru Stoican (2007), Enes Sali(2006) 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version