A început numărătoarea inversă până când gazoanele artificiale nu vor mai fi autorizate în Uniunea Europeană. Potrivit cotidianului El Confidencial, Comisia Europeană a fixat un termen limită, de opt ani, până la care cluburile vor fi obligate să renunțe la terenurile care nu posedă iarbă naturală. Explicația acestei hotărâri este poluarea mare prin intermediul microparticuloelor de plastic eliberate în atmosferă.
Se caută alte materiale nepoluante
„Problema nu e iarba artificială, ci cauciucul din anvelopele reciclate. Microparticulele negre se răspândesc peste tot în jurul gazonului artificial. Se pot observa pe pantofii de sport și pe haine.
Până în 2031, acest cauciuc trebuie să fie înlocuit cu alte materiale nepoluante. Sau cu o combinație hibridă de gazon artificial cu iarbă naturală, astfel încât echipele să poată continua să folosească terenurile respective. Primăriile se vor implica în interzicerea acestor terenuri, aplicând un regulament mult mai strict”, a anunțat cotidianul Marca.
În Spania sunt 10.000 de terenuri artificiale
Același ziar informează că în Spania există circa 10.000 de gazoane sintetice. În fiecare an, sunt construite ori renovate 400 de terenuri artificiale. Acestea reprezintă baza pentru fotbalul la nivel de amatori și în diviziile inferioare.
Avantajul acestor suprafețe sintetice este că nu implică și costuri de mentenanță. Iar cheltuielile de amenajare sunt mai mici decât în cazul gazoanelor naturale. „În ultimul deceniu, s-au dezvoltat într-un ritm extraordinar. În apariția lor s-au implicat municipalitățile orașelor și alte organe locale”, explică ziarul din Madrid.
Se vor transforma în gazoane hibrid?
Terenul sintetic este făcut din polietilen și resturi de poliuretan și latex. Dedesubt se pune un strat de nisip și un alt strat de granule din cauciuc reciclat. Acesta asigură a amortizare mai mare decât în cazul ierbii naturale. Gazoanele mai evoluate și cu costuri mai mari se fac cu o tehnologie hibridă. Dar și-n acest caz granulele mai mici de 5 milimetri și particulele de microplastic vor fi interzise din 2030.