De câteva zile, în mediul online se poartă din nou războiul urșilor. Nu întâmplător: legea care prevede dublarea cotei de vânătoare este rediscutată astăzi în Senat.
Una dintre cele mai vocale apărătoare ale actualei politici privind ursul brun este Ștefania Simion, consiliera pe probleme de mediu a președintelui Nicușor Dan. Petrece multe ore pe Facebook, în dialog cu cei care îi urmăresc — sau nu — pagina. Trebuie spus că răspunde cu răbdare aproape fiecărui comentariu, inclusiv celor care o contrazic. Nu fuge de dezbatere. Problema este alta: răspunsurile ei pornesc aproape întotdeauna de la aceeași premisă — ursul trebuie protejat, iar omul trebuie să găsească o cale de a se adapta.
Aici se poate sublinia faptul că Ștefania Simion nu vorbește doar în calitate de avocat, activist de mediu sau simplu cetățean. Este consilier al președintelui României. Desigur, funcția nu îi anulează dreptul la opinie și nici libertatea de exprimare. Dar, odată ajuns la Cotroceni, nu mai poți scoate legitimația instituțională din buzunar de fiecare dată când intri pe Facebook. Când un consilier prezidențial intervine public, repetat și tranșant într-o dezbatere care privește chiar o decizie a președintelui, cuvintele sale poartă inevitabil și greutatea funcției. Poate spune că exprimă opinii personale. Nu poate pretinde însă că publicul uită, pe durata conversației, că vorbește cu un consilier al președintelui României.
Pe scurt, Ștefania Simion militează pentru conservarea populației de urs brun și contestă argumentele celor care cer reducerea efectivelor. Propune să facem „ca la Râșnov” — să ne înconjurăm de garduri electrice — sau „ca la Tușnad”, unde una dintre soluțiile invocate este eliminarea pomilor fructiferi care atrag animalele.
O avocată eco
Ștefania Simion a ajuns la Cotroceni după o lungă colaborare cu Nicușor Dan, alături de care a activat în Asociația Salvați Bucureștiul.
„Este avocat și specialistă în politici de mediu, cu o experiență de peste 15 ani în protejarea patrimoniului natural și urban”, se arată pe pagina de internet a Președinției.
Între 2022 și 2025, Ștefania Simion a fost director al Administrației Parcului Natural Văcărești. Conform declarației de avere, avea acolo un salariu de peste 10.000 de lei pe lună. Ecologia costă.
În mandatul său, parcul a investit și în imagine. În 2024 au fost plătiți 69.000 de lei pentru servicii fotografice și încă 3.000 de lei pentru publicarea de informații pe rețelele sociale. În 2025, aceleiași firme i-au fost plătiți alți 52.000 de lei pentru servicii de fotografie pentru Parcul Natural Văcărești, potrivit datelor publicate de transparenta24.ro, care preia informații din SEAP.
Nu spunem că ar fi vreo problemă legală. Doar constatăm că e frumos să te gândești să ajuți firmele de fotografie. Că doar n-o să facă angajații parcului poze cu telefoanele și să le pună singuri pe Facebook.
Un alt detaliu apărut în presa centrală se referă la un împrumut acordat lui Nicușor Dan. Ștefania Simion i-a dat, „din economiile personale”, după cum a declarat, 20.000 de lei pentru campania electorală din 2020.
După ce Nicușor Dan a câștigat Primăria Capitalei, ea a devenit consilieră la cabinetul său, iar ulterior director al Administrației Parcului Natural Văcărești. Nicușor Dan spune că nu există nicio legătură între împrumut și numirile ulterioare.
„Numele și adresa!”
Era un banc pe vremuri.
Pentru cei susținuți să intre la studii, întrebarea era simplă: „În ce an a avut loc Răscoala de la 1907?”. Pentru cei care nu erau agreați: „În 1907 a avut loc o răscoală. Vă rugăm să enumerați numele și adresa participanților”.
Cam așa arată uneori dialogurile cu Ștefania Simion pe pagina ei de Facebook.
Cineva îi spune că, în întreaga lume, pădurile din apropierea localităților sunt locuri pentru recreere, jogging, ciclism, picnic, plimbări, cules de ciuperci și fructe de pădure. Nu spații în care oamenilor să le fie frică să intre din cauza animalelor periculoase.
Și întreabă:
„Spuneți-mi un motiv pentru care oamenii din județe precum Harghita, Covasna, Mureș, Bistrița-Năsăud, Brașov, Prahova, Buzău, Argeș, Vâlcea sau Dâmbovița trebuie să conviețuiască cu un număr de urși mai mare decât au Croația, Slovacia, Bulgaria, Slovenia, Polonia și majoritatea țărilor europene.”
Ștefania Simion răspunde:
„Vă rog să indicați sursele, anul, metodologia și teritoriul de referință. O înșiruire de județe și state nu reprezintă un indicator ecologic.”
Altădată explică:
„Experiența din teren este importantă, însă nimeni nu poate monitoriza personal sute de urși și discuta cu toate comunitățile. Tocmai de aceea avem nevoie de date naționale, nu de concursuri privind cine a văzut cele mai multe animale sau cele mai cumplite victime. A vedea un om mutilat este o experiență traumatizantă, nu o calificare științifică.”
Și continuă să ceară cifre, metodologii și surse oficiale.
Corect, în principiu. Știința are nevoie de date.
Dar omul care își găsește ursul în curte nu este o metodologie. Nici oaia omorâtă, nici vaca sfâșiată, nici cultura distrusă și nici omul atacat nu sunt simple erori într-un tabel.
Sunt realitatea pe care politica publică ar trebui să o rezolve.
„Cum facem” să punem garduri?
„Reducerea conflictelor nu începe și nu se termină cu numărul urșilor împușcați. Începe cu eliminarea lucrurilor care îi atrag în localități, protejarea gospodăriilor, monitorizarea și intervenția timpurie”, scrie Ștefania Simion.
Și întreabă cum pot fi asemenea măsuri evaluate riguros, finanțate și aplicate sistematic în toate comunitățile expuse.
Întrebarea este legitimă.
Numai că, între timp, numărul dosarelor de daună crește. Statul român plătește milioane de euro despăgubiri pentru animale ucise și culturi distruse.
„Noi, în loc să facem munca de prevenție a pompierului, o facem pe cea de stingere a incendiului”, explică prof. univ. dr. Ovidiu Ionescu într-un podcast.
Profesorul descrie un mecanism mult mai complicat decât formula simplă a gardului electric:
„Am luat zeci de mii de garduri electrice, am crescut câini de pază, am făcut tot felul de trăznăi. Ca să vedem cum s-a ajuns aici, la numărul mare de urși, trebuie să cunoști un pic ecologia speciei.”
Potrivit profesorului Ionescu, numărul mare de masculi maturi produce inclusiv deplasarea femelelor cu pui spre culturile agricole și spre apropierea localităților, unde găsesc atât refugiu, cât și hrană mult mai ușor.
Așa apar generații de urși obișnuiți cu prezența omului și cu hrana din jurul așezărilor.
„Practic, au învățat că oaia se prinde mai ușor decât căprioara. Că vaca nu aleargă la fel de repede ca cerbul”, spune profesorul.
Iar concluzia sa este mult mai puțin diplomatică: „Dacă factorii de decizie vor să continue așa, le doresc să se joace cu urșii în Cișmigiu și în Herăstrău. De ce n-ar fi urși și la malul mării?”
Legea se întoarce în Parlament. Ursul rămâne în curtea oamenilor
Legea care dublează cota de vânătoare la urs, fundamentată inclusiv pe studiul realizat pentru Ministerul Mediului, s-a întors în Parlament, deși fusese deja adoptată.
Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională. CCR a respins sesizarea. Președintele a trimis apoi legea Parlamentului spre reexaminare.
Astăzi, Senatul o discută din nou.
La București se vor cere, probabil, alte date, alte metodologii, alte studii și alte explicații. Se va vorbi despre prevenție, conservare, garduri electrice și conviețuire.
În Covasna, Harghita, Brașov sau Mureș, oamenii vor face în seara asta ceea ce fac deja de ani de zile: se vor uita înainte să iasă din curte. Aici este ruptura pe care niciun tabel nu o poate ascunde.
De la Cotroceni, ursul este o problemă de politici publice, biodiversitate și metodologie. Din curtea omului, este un animal de câteva sute de kilograme.
Și există un moment în care conservarea încetează să mai fie doar conservare și devine ideologie: atunci când realitatea trebuie forțată să încapă în teorie, în loc ca teoria să fie corectată de realitate.
Când soluția este să îngrădești omul ca să nu deranjezi ursul, nu mai vorbim doar despre protecția naturii. Vorbim despre o ideologie.
Fotografia principală a beneficiat de sprijinul ChatGpt.
Acestea nu:
ETC.