Ați câștigat în această vară al șaptelea mandat de primar. Într-o lume în care a devenit o obișnuință trecerea de la un partid la altul, dvs ați lucrat șapte mandate sub același „steag” politic, PSD…
Alexandru Cucu: Eu sunt un om de stânga. Am terminat agronomia la Timișoara și am fost repartizat la Hăghig. Am văzut toate fețele sărăciei, am văzut cât de grea poate fi viața la sat, dar am descoperit și bucuria de a trăi printre oameni adevărați… În anii ’90, mi-a atras atenția un slogan al stângii europene, pe care l-am adoptat și noi: nu lăsăm pe nimeni în urmă! Așa că am intrat în politică și m-am apucat de treabă pentru oamenii din comuna mea. Faptul că am fost ales primar pentru a șaptea oară și fără să îmi fi făcut campanie electorală confirmă, cred eu, faptul că am lucrat bine.
De ce v-ați implicat în această campanie pentru alegerile parlamentare?
Alexandru Cucu: Pentru că m-am săturat de parlamentari nereprezentativi, care au ajuns la București prin loteria redistribuirii! Candidați care au obținut o mână de voturi, au ajuns în Parlament, dar nu au făcut nimic pentru românii din județul Covasna.
Legile electorale permit oricui să candideze oriunde. În județul nostru s-au înscris pentru aceste alegeri zeci de candidați ai unor partide de care nici nu am auzit până acum. Toate aceste partide își dispută voturile românilor din județ. Practic, UDMR ia mai bine de trei sferturi dintre mandate și, din cauza fragmentării voturilor, românii riscă să piardă tot, să nu trimită niciun reprezentant la București. Practic, orice vot dat unui partid care nici măcar nu va trece pragul electoral devine un vot dat UDMR. Noi, românii din Covasna, avem o singură șansă să avem reprezentare în Parlamentul României.
La ce vă referiți când spuneți acest lucru?
Alexandru Cucu: Județului nostru îi sunt alocate patru locuri de deputat. Teoretic, dacă s-ar vota în conformitate cu structura etnică a populației județului, UDMR ar câștiga trei deputați, iar unul ar fi câștigat de un candidat al structurii etnice românești. Fragmentarea voturilor românilor este însă un inamic al reprezentării acestora.
Putem preveni o astfel de situație apelând la „votul util”. Un vot pentru cei care au demonstrat, fiind la guvernare, că știu să facă și autostrăzi, și să mărească pensii și salarii. Un vot pentru cei care vor fi la guvernare – iar PSD va fi la guvernare și după aceste alegeri.
Mai mult, noi, cei din PSD, avem un program de guvernare puternic, iar obiectivele noastre au fost și sunt legate de nevoile oamenilor: creșterea veniturilor și a puterii de cumpărare, reindustrializarea țării, finalizarea autostrăzilor, șanse egale la educație și sănătate pentru toți. Și, așa cum vă spuneam mai devreme, noi nu lăsăm pe nimeni în urmă!
Pe măsură ce se apropie datele alegerilor, în toată țara, se întețesc atacurile politice, dar și la persoană. Cum credeți că sunt influențați alegătorii de campaniile electorale agresive?
Alexandru Cucu: Eu nu cred că atacurile murdare sau loviturile sub centură au impactul pe care și-l doresc acei candidați agresivi. Agresivitatea vine din teama de eșec și din lipsă de soluții pentru a crește bunăstarea oamenilor. Eu cred că alegătorii sunt mult mai inteligenți decât își închipuie mulți dintre candidați. Oamenii îl poartă pe Dumnezeu în inimile lor și știu să separe apele tulburi de cele limpezi. Eu am încredere că vor vota cu înțelepciune și vor alege întotdeauna pe cei care au demonstrat că le pasă de țară și de popor!
Comandat de PSD Covasna, editat de SC Art Consulting SRL, cod CMF 11240017.