spot_img
spot_img
spot_img

Pedepse cu închisoare pentru nereguli în sistemul e-Factura

Totodată, s-a modificat și noțiunea de „documente legale”.

Articole similare

Legea Ciolacu-Ciucă (126/2024) care îi scapă de închisoare pe evazioniști are și prevederi în privința e-Factura. Mai exact, anumite fapte se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani sau amendă.
Practic, au fost modificate unele prevederi din Legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Astfel, explică platforma Start Up Café, constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsește cu închisoarea şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă evidenţierea, în actele contabile, în factura electronică sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

Aceeași pedeapsă este și pentru „folosirea de către contribuabil, cu rea-credinţă, a sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, în vederea creării aparenţei de legalitate a unor operaţiuni fictive sau disimulării circuitului tranzacţional real al bunurilor/serviciilor”.

Se consideră că aceste fapte au fost săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Totodată, s-a modificat și noțiunea de „documente legale”, unde a fost introdusă, de asemenea, e-Factura.

Noua definiție spune că sunt: „documentele emise pe suport hârtie sau electronic prevăzute de Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora, precum şi factura electronică emisă, transmisă şi primită, potrivit legii, utilizând sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura”.

Anterior, noțiunea era definită astfel: documentele prevăzute de Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi de reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora.

Sancțiunile la e-Factura

Pentru netransmiterea în sistem, amenzile la e-Factura sunt următoarele:
• Firmele mari vor plăti între 5.000 – 10.000 lei
• Firmele mijlocii vor primi între 2.500 – 5.000 lei
• Firmele mici și persoanele fizice între 1.000 – 2.500 lei

Acestea se aplică de la 1 iunie.

De la 1 iulie se schimbă lucrurile în privința amenzilor. Pe lângă ceea ce vedem mai sus, mai există una: Dacă o firmă sau o persoană fizică primește o factură în format clasic, adică pe hârtie sau prin alte mijloace electronice, altele decât prin sistemul RO e-Factura, și o înregistrează, atunci amenda este de 15% din valoarea facturii.

Este vorba despre facturile primite de la alți operatori din România.
Deci, de la 1 iulie o să dispară opțiunea de înscriere în Registrul RO e-Factura, deoarece toți contribuabilii vor trebui să folosească doar acel sistem pentru primire și trimitere a facturilor. Acum este opțional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole