Acasă Lumea noastră Permisul de conducere suspendat într-un stat UE se suspendă în întreaga Uniune

Permisul de conducere suspendat într-un stat UE se suspendă în întreaga Uniune

Parlamentul european a adoptat o directivă în acest sens.

1

Un cetățean european care are permisul suspendat într-o țară UE nu va mai putea conduce în niciun alt stat-membru. Directiva a fost adoptată de Parlamentul European, anunță europarlamentarul Corina Crețu.

„Pentru acest motiv, astăzi, am votat Directiva privind decăderea din dreptul de a conduce – care are un singur scop: reducerea tragediilor și a pierderii de vieți omenești pe drumurile publice.

Prin această Directivă se stabilește un sistem de cooperare și transfer de informații între statul membru în care a fost săvârșită o încălcare și statul membru care a eliberat permisul de conducere. Se stabilesc proceduri și obligații concrete pentru cele două țări implicate.

Practic, în situația în care un șofer dintr-un alt stat membru săvârșește o contravenție gravă pe teritoriul României, autoritățile române vor putea să-i aplice sancțiuni privitoare la dreptul de a conduce”, a scris Corina Crețu pe Facebook.

Avem cele mai multe decese în accidente rutiere din UE.

În 2022, numărul deceselor din cauza accidentelor rutiere a crescut cu 3% față de anul anterior. România a raportat cele mai ridicate rate de decese – 86 decese la un milion de locuitori.

Directiva votată în Parlamentul European vizează reducerea tragediilor și a pierderii de vieți omenești pe drumurile publice. Aceasta instituie un sistem de cooperare și schimb de informații între statele-membre.

Printre încălcările prevăzute de directivă se numără viteza excesivă, conducerea sub influența alcoolului sau stupefiantelor. Dar și cauzarea decesului sau vătămării corporale grave a unei persoane.

1 COMENTARIU

  1. Daca accidentul este in Romania sau in alte state din UE dar vinovatul este din afara UE – Elvetia ?? – ce se intampla,se poate retine permisul de conducere? Multumesc pentru raspuns

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version