spot_img
spot_img
spot_img

Primăria Baraolt își face cușcă pentru transportul urșilor

Articole similare

Urșii au devenit un pericol de nesuportat pentru cei din Baraolt și satele aparținătoare. De aproximativ 4 săptămâni, animalele vin în fiecare noapte în sate și fac pagube. După cum a explicat pentru covasna45.ro viceprimarul din Baraolt, în Micloșoara au intrat în curți și au omorât oi. Prin urmare, Consiliul Local a decis să investească o sumă de bani în construirea unei cuști pentru transportul și relocarea urșilor.

Avem mari probleme și trebuie să apărăm comunitățile. Stăm noapte de noapte de pază cu veterinar, cu jandarmi, ca să gonim urșii care vin în sate. Fac pagube și tot revin. Nu e bine. Trebuie să luăm măsuri astfel încât să apărăm comunitatea, dar să respectăm și legea”, ne-a declarat viceprimarul László Szakács.

Primarul și consilierii locali au decis să construiască, într-o remorcă, o cușcă rezistentă în care să fie puși urșii tranchilizați. Aveau nevoie și până acum de astfel de mijloc de transport și îl închiriau. Acum au decis să își facă unul propriu. Va costa în jur de 12.000 de lei, iar propunerea a fost votată de toți consilierii locali.

Decizia privind locul relocării urșilor va fi luată de echipa de intervenție.

Conform OUG 81/2021, intervenția imediată asupra exemplarelor de urs aflate în intravilanul localităților se efectuează gradual, începând cu metoda alungării. În cazul în care exemplarul alungat revine în intravilanul localităților, echipa de intervenție procedează la tranchilizarea și relocarea acestuia. Tranchilizarea (sau, după caz, eutanasierea) se efectuează de medicul veterinar, cu sprijinul personalului tehnic de specialitate al gestionarului sau al Gărzii forestiere. Arma de tranchilizare/eutanasiere poate fi deținută de medicul veterinar sau poate fi pusă la dispoziția acestuia de către autorități publice, persoane fizice sau juridice care dețin în mod legal asemenea arme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole