După mai bine de un an de guvernare Bolojan, se vede că nu avem o strategie economică validă. Țara merge prost. E evident că guvernul a luat o serie de măsuri pentru îndreptarea situației economice. Dar la fel de evident e că nu a avut o strategie coerentă. A avut reforme, taxe, tăieri și intervenții succesive, dar nu se vede niciun capăt de gândire care să le lege. Fiecare minister și-a administrat propria bucată de țară, iar Guvernul nu a reușit să transforme aceste bucăți într-un proiect coerent.
Aici este, probabil, principala vulnerabilitate a mandatului lui Ilie Bolojan. Nu faptul că au fost luate măsuri dure. Unele erau inevitabile. România venea după un deficit bugetar de 9,3% din PIB în 2024 și trebuia să facă o corecție.
Problema este alta: nu a legat nimeni lucrurile între ele. Finanțele au urmărit deficitul. Energia și-a gestionat propriile crize. MIPE a alergat după jaloanele PNRR și absorbția fondurilor europene. Transporturile și-au continuat proiectele. Alte ministere au lansat propriile „reforme”.
Dar cine a calculat efectul cumulat? Cine a pus pe aceeași tablă deficitul, TVA-ul, accizele, inflația, energia, carburanții, consumul, investițiile și fondurile europene? Nimeni. O țară nu poate fi condusă ca o colecție de ministere.
Deficitul a scăzut. Economia s-a oprit
Acesta este principalul rezultat contabil al guvernării. Deficitul public a coborât de la 9,3% din PIB în 2024 la 7,9% în 2025, iar Comisia Europeană estimează 6,2% pentru 2026. Este o corecție importantă și necesară.
Numai că factura se vede în economie. În primăvara lui 2025, Comisia Europeană estima pentru România o creștere economică de 2,2% în 2026. Acum prognoza este de numai 0,1%.
Practic, economia stagnează.
Comisia Europeană spune explicit că ajustarea fiscală și inflația ridicată au redus venitul real disponibil și consumul. Iar indicatorii arată deteriorări ale vânzărilor cu amănuntul, producției industriale și turismului intern.
România și-a reparat, așadar, parțial deficitul apăsând puternic pedala de frână a economiei.
Inflația: nota de plată a ajuns la populație
Când Bolojan a preluat mandatul, în iunie 2025, inflația anuală era în jur de 5,7%. În iulie 2025 ajunsese deja la 7,84%, iar ulterior majorările de TVA și accize și liberalizarea prețurilor la energie au împins prețurile și mai sus.
Dar în iulie 2026, inflația anuală era încă de peste 8%. Iar Comisia Europeană estimează o inflație medie de aproximativ 7% în 2026. Mult peste media europeană.
Și aici se vede problema lipsei de coordonare. Ministerul Finanțelor a avut nevoie de bani și a crescut taxele. Energia s-a scumpit. Accizele au crescut. Puterea de cumpărare a fost lovită. Consumul a scăzut. Economia a încetinit. Fiecare decizie poate fi justificată separat.
Dar managementul unei țări nu înseamnă să justifici fiecare decizie separat. Înseamnă să știi ce se întâmplă când le aplici pe toate simultan.
Combustibilii sunt exemplul perfect
La instalarea Guvernului, în iunie 2025, benzina costa aproximativ 7,24 lei/litru, iar motorina în jur de 7,47 lei. Ulterior, fiscalitatea, accizele și evoluțiile internaționale au împins prețurile mult mai sus. Iar în august 2026 Guvernul a ajuns să reducă temporar acciza la motorină pentru a limita creșterea prețurilor.
Este imaginea unei politici reactive.
Intervii fiscal pentru a obține bani la buget. Constați apoi că efectele economice devin prea mari. Intervii din nou pentru a corecta efectele primei intervenții. Motorina nu este doar problema celui care alimentează mașina. Intră în costul agriculturii, transporturilor, construcțiilor, distribuției și, în final, în prețul alimentelor și al aproape tuturor mărfurilor.
Fiscalitatea, energia și inflația nu pot fi administrate separat.
Fondurile europene trebuiau să fie acceleratorul
Aici apare poate cea mai importantă oportunitate ratată. Dacă reduci deficitul și restrângi consumul intern, trebuie să introduci simultan în economie un alt motor. România îl avea: banii europeni.
În iunie 2025, absorbția efectivă a fondurilor aferente Politicii de Coeziune 2021–2027 era de aproximativ 14,6% din alocare. Contractarea era mult mai avansată, dar banii efectiv intrați în economie erau încă puțini. Tai cheltuieli neproductive, dar accelerezi investițiile. Reduci deficitul, dar introduci capital european în economie. Restrângi consumul finanțat din deficit, dar stimulezi infrastructura, industria și investițiile.
Aceasta ar fi fost o strategie.
PNRR: alergăm pe ultima sută de metri
Situația PNRR este și mai complicată. Termenul european pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor este 31 august 2026. România a renegociat masiv planul și a ajuns în ultimele luni cu restructurări, proiecte mutate, jaloane reevaluate și o presiune uriașă asupra administrației.
Există progrese și bani atrași. Dar imaginea generală rămâne aceea a unei curse contra cronometru. Iar problema PNRR este simptomatică pentru modul în care funcționează statul român. Fără nicio strategie.
Da, fiecare minister și-a administrat jaloanele. Dar nici PNRR nu a fost administrat ca un singur proiect național, coordonat direct de la centrul Guvernului.
Nici marile firme de consultanță nu descriu o economie confortabilă
Analizele PwC, Deloitte, EY și KPMG converg asupra acelorași vulnerabilități: inflație ridicată, creștere economică foarte slabă, presiune fiscală, costuri mari și incertitudine pentru companii.
Agențiile internaționale de rating transmit același avertisment din altă perspectivă. România rămâne în categoria „investment grade”, dar aproape de limita inferioară, cu vulnerabilități legate de deficit, datorie și capacitatea statului de a implementa reformele.
Cu alte cuvinte, România nu s-a prăbușit. Dar nici nu există argumente serioase pentru triumfalism.
18 ministere, 18 volane, nicio strategie
După mai bine de un an, aceasta mi se pare concluzia esențială a guvernării Bolojan. Nu lipsa deciziilor. Ci lipsa unei arhitecturi a deciziilor.
Dacă mărești TVA, trebuie să calculezi efectul asupra inflației și consumului. Dacă mărești accizele, trebuie să vezi efectul asupra transporturilor și agriculturii. Dacă reduci cheltuielile publice, trebuie să accelerezi investițiile europene. Dacă energia se scumpește, trebuie să calculezi efectul asupra industriei.
Dacă restrângi veniturile populației, trebuie să știi ce se întâmplă cu retailul, serviciile și, în cele din urmă, cu încasările bugetare.
Iar dacă toate acestea se întâmplă simultan, cineva trebuie să stea deasupra ministerelor și să vadă imaginea întreagă. Acesta este rolul premierului. Guvernul Bolojan poate revendica reducerea deficitului și poate argumenta, pe bună dreptate, că România avea nevoie de o corecție dură.
Dar austeritatea nu este o strategie economică. Este doar un instrument.
Strategia înseamnă să știi ce construiești în timp ce tai, de unde trebuie să vină creșterea economică, ce sectoare vrei să dezvolți, cum folosești banii europeni pentru a compensa contracția fiscală și cum protejezi competitivitatea economiei.
Până acum, România a avut multe măsuri și mai multe tentative de reforme sectoriale. Dar nu a legat nimeni nimic. Iar o țară nu poate fi condusă cu 18 volane (unele compromise, rezultat doar al negocierii politici, nu și a expertizei miniștrilor). Și nici nu poți să ascunzi lipsa de performanță cu o sumedenie de propagandiști care țin calde rețelele de socializare.
Foto: AI