Acasă Sport Andrea Miklós s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris

Andrea Miklós s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris

Este al cincilea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice de anul viitor.

0

Atleta Andrea Miklós s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, după ce a alergat sub baremul olimpic în proba de 400 m, informează COSR.

Miklos a participat la Grand Prixul Ungariei „Gyulai Istvan Memorial” și a fost a doua la 400 m, cu 50,80 secunde, baremul de calificare fiind 50.95.

„Rezultatul vine la câteva săptămâni după medalia de bronz cucerită la 400 m la Jocurile Europene Cracovia Malopolska 2023.

Andrea, care în prezent se pregătește sub îndrumarea antrenorilor Magdolna Kaniszay și Emir Berkic, a simțit gustul succesului olimpic încă din întrecerile juniorilor. La Festivalul Olimpic al Tineretului European Tbilisi 2015 a cucerit medalia de aur la 400 m, iar anul următor a participat la Jocurile Olimpice Rio 2016.

Calificată la Tokyo 2020, Andrea Miklos nu a participat a întreceri din motive medicale”, explică COSR.

Sportivii români calificați la JO Paris 2024

– Delvine Relin Meringor – atletism – maraton
– David Popovici – înot
– Lăcrămioara Perijoc – box (54 kg)
– Vlad Stancu – înot
– Andrea Miklós – atletism – 400 m.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version