Acasă Sport Bernd Storck este noul antrenor principal al Sepsi OSK

Bernd Storck este noul antrenor principal al Sepsi OSK

Bernd Storck a mai antrenat naționalele Ungariei și Kazahstanului.

1

Germanul Bernd Storck a semnat cu Sepsi OSK până în vara lui 2024. Părțile au semnat la o zi după despărțirea oficială de Liviu Ciobotariu. Contractul are opțiune de prelungire.

În această seară a avut loc și conferința de presă în care a fost prezentat Bernd Storck.

Patronul László Diószegi a fost primul care a luat cuvântul. „Suntem foarte onorați că a răspuns pozitiv cererilor noastre. Sper din toată inima că vom avea o colaborare frumoasă și fructuoasă. Nu suntem într-o situație foarte bună, dar știu un lucru. Cu mâna de fier și experiența domnului vom ieși din acest impas. Sper ca lucrurile să meargă spre bine”.

La rândul său, Bernd Storck a spus: „Îmi prezint scuzele pentru întârziere. Am aterizat la timp, dar străzile au fost foarte aglomerate. Sunt foarte fericit să fiu aici. Cred că am avut întâlniri foarte bune timp de două zile. Am vorbit despre proiectul de aici, am văzut acest stadion frumos și am fost motivat instant să vin aici.

Avem un obiectiv mare, voi face totul pentru a urca echipa unde merită să fie. Am văzut câteva meciuri ale echipei. Consider că avem mult potențial, mulți jucători buni. Îi voi antrena din greu, pentru a-i face mai buni, pentru a fi mândri de ei la finalul sezonului.

Play-off-ul este un obiectiv dificil, dar nu îmi e teamă. Obiectivul meu este întotdeauna să fac echipa mai bună. Am viziunea mea cu privire la cum trebuie să jucăm pe viitor, când avem mingea și când nu o avem. Cred că avem mulți jucători buni și că-i pot aduce la nivelul necesar.

Am o săptămână să pregătesc echipa pentru meciul cu Dinamo. Va fi dificil, dar cu ajutorul suporterilor și a tuturor celor din staff vom pregăti bine echipa”, a mai precizat noul antrenor.

Cine este Bernd Storck?

Storck vine după un mandat de 7 luni la KV Kortrijk, în Belgia. Acolo le-a mai pregătit pe Eupen, Genk, Cercle Brugge și Mouscron. O altă echipă de club notabilă din CV-ul lui Bernd Storck este Dunajska Streda. O echipă slovacă susținută și de Ungaria, la fel cum se întâmplă și cu Sepsi OSK.

Anterior acestor experiențe la echipe de club, Bernd Storck a antrenat echipele naționale ale Ungariei (iulie 2015 – octombrie 2017) și Kazahstanului (septembrie 2008 – decembrie 2010).

La naționala Ungariei l-a înlocuit pe banca tehnică pe Pal Dardai și a debutat chiar împotriva României antrenate de Anghel Iordănescu. A fost atunci 0-0 la Budapesta, în preliminariile EURO 2016. „Tricolorii” au terminat grupa F pe locul doi, la un punct în urma Irlandei de Nord, calificându-se la acel turneu final. Ungaria lui Storck a terminat doar pe locul 3, la 4 puncte de România.

Așa s-a întâmplat și în următoarele preliminarii, cele pentru Mondialul 2018, când ungurii au ratat calificarea, încheind grupa la 14 puncte în urma primelor două clasate, Portugalia și Elveția.

În total, Bernd Storck a avut 25 de meciuri la cârma naționalei Ungariei (8 victorii, 7 remize și 10 înfrângeri) și 14 la cea a Kazahstanului (3 victorii, 11 eșecuri).

Mesajul transmis de Liviu Ciobotariu

Liviu Ciobotariu a transmis un mesaj de rămas bun de la Sepsi OSK. „A sosit momentul să mă despart de această minunată echipă, Sepsi OSK. Aș vrea să le transmit un mesaj oamenilor care au susținut și susțin în continuare această echipă.

Vreau să le mulțumesc pentru tot suportul, pentru faptul că v-am simțit, stimați suporteri, alături de mine, de echipă.

Important este ca echipa să-și revină. Cu siguranță rezultatele vor fi cele pozitive, pe care toată lumea le dorește. Hajrá, Sepsi!”, spune Ciobotariu într-un videoclip publicat astăzi pe canalele oficiale ale celor de la Sepsi OSK.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version