Acasă Sport Cazul „Cosmin Matei”: mustrare sau suspendare?

Cazul „Cosmin Matei”: mustrare sau suspendare?

Procedura de gestionare a rezultatelor în cazul Matei este în curs și mai durează.

0

Presupusul dopaj al fotbalistului de la Sepsi OSK, Cosmin Matei, este în curs de gestionare a rezultatelor. La finalizarea audierilor, există două scenarii: mustrare sau suspendare pe o perioadă de până la doi ani (poate să fie de la o lună până la doi ani). Cert este că Sepsi OSK, în calitate de club, nu riscă nicio sancțiune. Singurul mod în care riscă o sancțiune este dacă se descoperă mai multe cazuri de dopaj printre fotbaliștii Sepsi.

Procedura de gestionare a rezultatelor în cazul Matei este în curs și mai durează.

În acest moment, fotbalistul trebuie să strângă probe în apărarea lui. Acestea vor forma un dosar ce va ajunge la Comisia de audiere.

Această comisie, creată pe modelul celei de la Curtea de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, este formată din specialiști în drept, medici, profesori sau avocați cu experiență. Ei trebuie să vadă, conform probelor adunate la dosar, dacă fotbalistul a fost neglijent sau nu când a luat acel supliment / medicament sau dacă a făcut-o cu bună știință.

După cum au transmis cei de la Antidoping, substanța depistată în analizele lui Matei este Metilhexanamina (MHA), un stimulent care a fost vândut ca medicament până la începutul anilor 1970, dar nu mai este utilizată în tratamentul medical. MHA este inclusă în componența unor suplimente alimentare comercializate în prezent, inclusiv online. Substanţele din secțiunea Stimulente pot fi găsite, fără limitare, în medicamentele folosite în tratamentul anafilaxiei, al ADHD sau al simptomelor de răceală și gripă. Această substanță, teoretic, îi dă sportivului un plus de viteză.

În momentul în care comisia de audiere va avea la dispoziție date privind medicamentul / suplimentul utilizat, va fi nevoie de analize ale acestuia la un laborator acreditat.

Cum se selectează sportivii pentru analize?

Agenția Antidoping face constant testări. Acestea se fac aleatoriu, nu sunt aleși anumiți sportivi. Sunt mai multe criterii de selecție, mai exact 13. Ofițerul de control merge la un meci și alege doi jucători de la o echipă, doi de la cealaltă echipă. O altă variantă este să tragă la sorți: se pun într-un bol numerele de pe tricouri și sunt alese patru.

Cosmin Matei nu este în acest moment suspendat. El beneficiază de prezumția de nevinovăție și are dreptul să joace. În această perioadă nu joacă din cauza unei accidentări.

La finalul audierilor privind presupusul dopaj, el va avea în față două scenarii: fie o mustrare, pentru că nu a avut cunoștință / grijă ce medicament / supliment a luat care ar putea fi contaminat, fie o suspendare de până la doi ani, în cazul în care a luat acea substanță cu bună știință, cu scopul de a-și îmbunătăți performanța. Totuși, în cazul în care se consideră că nu a greșit cu intenție, dar a dat dovadă de neglijență, sancțiunea ar putea fi sub doi ani și poate scădea până la o lună. Dacă va fi suspendat, el are dreptul să conteste măsura, prin apel. Dar chiar dacă face apel, măsura este aplicabilă imediat.

Se mai poate face o analiză a probei, așa numita Probă B. Aceasta face parte din prima probă recoltată de la sportiv, NU se fac alte analize. Practic, prima probă a fost împărțită în două eșantioane. Dacă este necesar, se va repeta analiza, inclusiv de față cu sportivul sau / și reprezentantul legal al acestuia (avocat, medic de la club). Posibilitatea ca rezultatul să fie diferit este inexistentă. Șansa de eroare a testului este de zero la sută.

O perioadă dificilă

Pentru orice sportiv, o astfel de investigație este apăsătoare. Articolele de presă, cu iz de scandal, îl afectează puternic emoțional, întrucât se aruncă o umbră pe întreaga sa carieră și îi poate periclita șansele pentru viitor. Specialiștii spun că astfel de anchete nu se fac publice, tocmai din acest motiv: sportivii au nevoie de liniște și consiliere psihologică pentru a se concentra pe performanță. De aceea, e important suportul venit de la finanțatorul Laszlo Dioszegi, care a declarat că are încredere în jucătorul lui.

Merită menționat că sportivii sunt sfătuiți constant referitor la stimulente și la locul din care și le procură. Staff-urile tehnice de la orice echipă au în vedere să le recomande acestora surse de încredere (farmacii), nu magazine online sau diverși distribuitori mai mult sau mai puțin autorizați.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version