Acasă Sport Mircea Lucescu, noul selecționer: „Nu poţi să faci o naţională puternică fără...

Mircea Lucescu, noul selecționer: „Nu poţi să faci o naţională puternică fără cluburi puternice”

0

Mircea Lucescu, instalat ieri în funcţia de selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, a declarat, într-o conferinţă de presă, că nu îşi doreşte la prima reprezentativă jucători care vin doar pentru imagine şi pentru a obţine un contract mai bun.

„La naţională sunt jucători care pot creşte foarte mult. Performanţa pe care au făcut-o, prezenţa la Campionatul European, le dă dreptul să creadă că pot ajunge şi la Cupa Mondială, de ce nu? Ar fi o performanţă cu totul deosebită.

Nu poţi să faci o naţională puternică fără cluburi puternice. E imposibil. Nu poţi să faci o echipă naţională puternică aducând jucători din toate colţurile lumii. Eu mizez şi sper ca nucleul echipei naţionale să apară în campionatul intern. Şi sper ca el să crească pentru că a început o rivalitate pozitivă în tot campionatul, văd o altă generaţie de conducători de club care îşi doresc performanţă.

Nu vreau la echipa naţională jucători care vin doar ca să îşi facă imagine, să vină doar pentru un contract mai bun. Nu, vreau jucători care să vină la naţională pentru performanţă”, a menţionat tehnicianul, care a precizat, conform Agerpres, că va lucra la prima reprezentativă cu staff-ul fostului selecţioner Edward Iordănescu.

Întrebat ce s-a schimbat de acum câţiva ani când afirma că preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, nu este compatibil cu performanţa, Lucescu a răspuns: „Nu s-a schimbat nimic, dragostea mea pentru fotbal este aceeaşi. Un om care a pus pe umerii lui tricoul echipei naţionale nu uită asta toată viaţa şi mereu vrea să se întoarcă. Deci pe mine mă interesează echipa naţională. Ce s-a întâmplat în fotbalul românesc în ultimul timp am urmărit de la distanţă şi am văzut că preşedintele şi-a făcut datoria în privinţa organizării fotbalului românesc la nive de copii şi juniori. Eu consider că preşedintele este un foarte bun organizator, un foarte bun administrator, de fapt, am spus mereu că Răzvan Burleanu ar putea să fie un foarte bun ministru al Sportului“.

Lucescu susţine că tot fotbalul românesc trebuie să îl susţină în ciuda trecutului său dinamovist.

„Nu are nicio legătură filonul meu dinamovist, am plecat de la Dinamo în anii ’90… acum sunt antrenorul echipei naţionale şi toată suflarea fotbalului românesc trebuie să fie alături de mine. Rivalitatea Dinamo – Steaua a fost şi este una foarte pozitivă. Rivalităţile împing fothalul înainte. Ce pot să spun, au fost câteva momente în care eu puteam să antrenez Steaua, pentru că am o relaţie foarte bună cu Gigi Becali. Eu nu am ţinut cont, nu m-am ataşat de o singură echipă. Eu am pus mereu pe primul plan fotbalul. Eu pe unde am fost am trecut de la o rivală la alta, aici de la Dinamo la Rapid, în Turcia de la Galatasaray la Beşiktaş, în Ucraina de la Şahtior la Dinamo Kiev, pentru că am considerat că rivalitatea face întotdeauna competiţia să fie mai puternică”, a explicat el.

Rugat să comenteze declaraţia antrenorului Dorinel Munteanu, care a spus despre el că a reprezentat România foarte bine în străinătate, dar fizic nu a ajutat fotbalul românesc, Lucescu a afirmat: „Era pesemne prea mic. Când eu scoteam fotbalul românesc la suprafaţă el poate nici nu exista, sau poate avea 3 ani. Se ştiu lucrurile făcute de mine la echipa naţională, mai întâi ca jucător, ca şi căpitan, apoi ca antrenor. Poate nu a văzut acele imagini din anii ’80 de la echipa naţională, cu jucătorii tineri promovaţi atunci. Nu am făcut nimic? El ca antrenor trebuia să îşi dea seama de lucrurile astea. Mai mult decât am făcut nu puteam să fac”.

Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din istoria fotbalului românesc, a fost instalat oficial, ieri, în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României, pe care a mai ocupat-o în urmă cu 38 de ani.

Tehnicianul în vârstă de 79 de ani, liber după despărţirea de Dinamo Kiev din 3 noiembrie 2023, a semnat cu FRF un contract valabil pe doi ani, având ca obiectiv calificarea la Cupa Mondială organizată în 2026 de Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.

Lucescu a mai condus prima reprezentativă a României în urmă cu 38 de ani. În primul său mandat, care s-a întins între 1 noiembrie 1981 şi 2 octombrie 1986, România a disputat 57 de meciuri, obţinând 24 de victorii, 15 înfrângeri şi 19 egaluri.

În cariera sa, Lucescu a antrenat formaţiile Corvinul Hunedoara, reprezentativa României, Dinamo Bucureşti, Pisa, Brescia, Reggiana, FC Rapid Bucureşti, Inter Milano, Galatasaray Istanbul, Beşiktaş Istanbul, Şahtior Doneţk, Zenit Sankt Petersburg, reprezentativa Turciei şi Dinamo Kiev.

Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a fost desemnat, la 24 iulie, prima opţiune pentru postul de selecţioner al echipei naţionale a României de către Comisia Tehnică a Federaţiei Române de Fotbal. De la acel moment, conducerea FRF a discutat cu Gheorghe Hagi condiţiile preluării conducerii tehnice a primei reprezentative.

Ulterior, la 29 iulie, Hagi a refuzat postul de selecţioner el transmiţând prin intermediul unui comunicat de presă că decizia a luat-o ca urmare a unor condiţii impuse de FRF, dar şi a proiectului început la Constanţa.

Federaţia Română de Fotbal a anunţase la 22 iulie, pe site-ul oficial, încheierea colaborării cu selecţionerul Edward Iordănescu, după ce prelungirea contractului scadent la finalul acestei luni nu a mai fost posibilă, cele două părţi nereuşind să ajungă la o înţelegere.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version