Acasă Sport Paul Pogba a fost prins dopat!

Paul Pogba a fost prins dopat!

Fotbalistul francez riscă o suspendare cuprinsă între doi și patru ani.

0

Paul Pogba, mijlocașul central francez în vârstă de 30 de ani de la Juventus, a fost depistat pozitiv și riscă o suspendare uriașă pentru dopaj.

După prima etapă din Serie A, în care Juventus a învins-o pe Udinese cu scorul de 3-0, Paul Pogba a participat la o testare antidoping. El a fost doar rezervă pe tot parcursul jocului.

Analizele lui Paul Pogba au arătat o cantitate anormală de testosteron, notează Gazzetta dello Sport. Dacă se dovedește că s-a dopat, fotbalistul riscă o suspendare între doi și patru ani. Acesta va mai efectua însă câteva analize pentru ca primele rezultate să fie confirmate.

Testosteronul este o substanță aflată pe lista celor interzise de către WADA (Agenția Mondială Antidoping).

Utilizarea acestei substanțe sporește forța și masa musculară.
Fotbalistul din Hexagon poate solicita efectuarea probei B în termen de trei zile. Dacă rezultatele vor fi aceleași, Pogba va fi suspendat provizoriu până când Tribunalul Național Antidoping din Italia se va pronunța în acest caz.

În acest sezon, Pogba a jucat două meciuri până acum pentru Juventus.

Cotat la 15 milioane de euro de către Transfermarkt, Paul Pogba a jucat două meciuri până acum pentru Juventus în acest sezon din Serie A. În stagiunea precedentă, a bifat doar șase partide în campionatul Italiei.
Paul Pogba a revenit la Juventus în vara anului 2022, după patru ani petrecuți la Manchester United. În august 2012, englezii plăteau 105 milioane de euro pentru transferul fotbalistului francez campion mondial cu reprezentativa țării sale. Juventus l-a readus în Serie A din postura de jucător liber de contract.

Campion mondial cu Franța în 2018 și câștigător al Ligii Națiunilor în 2021, Paul Pogba are în palmares patru titluri de campion al Italiei cu Juventus, trei Supercupe ale Italiei și două Cupe ale Italiei. Cu Manchester United a bifat Europa League în 2016-2017 și două Cupe ale Ligii Angliei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version