Acasă Sport Sepsi OSK: singura opțiune, victoria!

Sepsi OSK: singura opțiune, victoria!

Bătălia pentru playoff.

0

Finala pentru locul 6 se joacă joi, 16 martie, la Sfântu Gheorghe, între Sepsi OSK și FCU Craiova. Echipa lui Cristiano Bergodi trebuie să câștige. E singura variantă pentru a rămâne în playoff după ce Sepsi OSK a pierdut cu 1-0 în fața FCSB.

„Am jucat prost, nu am contat în prima repriză. Nu e chestie de schimbări la pauză, dar la cum am jucat în prima repriză, am intrat poate puțin apăsați, cu o presiune care ne-a apăsat, am intrat cu teamă, nu am ținut mingea deloc și s-a simțit din păcate. A doua repriză, un pic mai bine, dar în general, noi acum trebuie să ne gândim numai la meciul de joi, cel cu Craiova”, a explicat Bergodi la finalul meciului.

„Suntem dezamăgiţi de acest meci. Aşteptăm finala de joi, trebuie să demosntrăm că ne merităm locul în playoff. Cu acest joc nu ne merităm locul. Joi sper să arătăm o altă faţă şi trebuie să murim pe teren cu toţii.

Nu am o explicaţie anume, cred că acestea sunt meciurile frumoase, cu stadion extraordinar. Şi dacă scoteam un punct aici, eram obligaţi să câştigăm cu FC U Craiova. Pentru că şi la egal, ei erau avantajaţi”, a spus Roland Niczuly.

„Aşteptăm finala de joi. Eu ca străin nu m-am simţit urât în România, m-am simţit foarte bine. S-a judecat aşa cum s-a judecat. La alte meciuri a căzut nocturna şi se dădea 3-0. Am văzut multă presiune, s-a vorbit foarte mult despre noi. Acum suntem într-o situaţie de un singur punct şi asta este. Noi suntem o echipă bună. Jucăm acasă, în faţa suporterilor noştri şi e un meci normal. Cel mai bun să intre în playoff”, a şi spus Aganovic.

Sepsi OSK pune în vânzare bilete pentru acest meci începând de marți, 14 martie. Meciul se va juca de la orele 21.00.

Foto: facebook.com/osksepsi

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version