Suntem în Europa. Suntem membri ai Uniunii Europene, dar suntem mereu în dezacord unii cu alții în ceea ce privește avantajele și dezavantajele acestui statut de țară-membră. Unii spun că ni s-au întâmplat foarte multe lucruri bune, alții – dimpotrivă.
…În București, Herăstrăul pare un parc potrivit pentru o țară din Europa. Aerul e rece și uscat, mirosul de porumb copt și de floricele ne învăluie din loc în loc. Rațele de pe lacul pe jumătate secat stau la poze și așteaptă să fie hrănite de vizitatori.
Dacă intri în parc dinspre Piața Charles de Gaulle și mergi către Casa Presei Libere, după ce treci un pod mic, ajungi în fața unei grădini cam cât o jumătate de teren de fotbal. Spațiul e traversat de două alei. La mijloc se deschide un cerc mare, Insula Trandafirilor. Pe margini, privind în interior, sunt 12 statui mari – busturile de bronz a 12 dintre ”părinții fondatori” ai Uniunii Europene….
La 25 aprilie 2005, la Luxemburg, am semnat Tratatul de Aderare, iar la 1 ianuarie 2007 am devenit membri UE.
E drept, suntem la marginea UE. Suntem la coada multor clasamente din Europa. Dar suntem acolo, printre cele 27 de state.
Ne e greu și azi pentru că venim din comunism.
Am fost zeci de ani victime ale unui sistem criminal care ne-a anulat pe cei mai mulți dintre noi. Acesta este motivul decalajului din noi și țările vestice. Iar vindecarea este un proces de lungă durată.
Am cerut să fim primiți în Uniune și am arătat că vrem să fim altfel. Iar faptul că am fost primiți arată că au avut încredere în noi.
Convalescența durează, iată, generații.
Am fost zeci de ani victime ale unui sistem care a creat idoli falși, a smuls scara valorilor din peretele societății românești, ne-a făcut, simultan, victime ale prezentului și călăi ai viitorului.
Un sistem care a ucis elitele în pușcării și a creat generații de supraviețuitori care au ales să plece privirea ca să nu li se taie capul.
Generații fericite să plece de la fabrică sau de pe câmp cu o șaibă sau un șurub în buzunare. Sau cu un sac de grâu ascuns sub paie în căruțe. O supraviețuire care a alienat bunici, părinți, copii. Copii care, la rândul lor, au avut alți copii.
…Privesc la rece – și la propriu și la figurat – busturile acelor oameni mari. Mă gândesc că, oricât a fost de greu și oricât va fi de greu și de acum înainte, opțiunea noastră e clară. Este Europa. Ne-am rupt din chingile răsăritului roșu. Da, avem încă probleme nerezolvate. Da, Europa are și ea probleme. Dar oricât de greu ar fi managementul schimbării de la est la vest, suntem pe drumul cel bun…
La mulți ani, Europa!