Acasă Lumea noastră Kelemen Hunor: Iohannis nu este pregătit pentru NATO!

Kelemen Hunor: Iohannis nu este pregătit pentru NATO!

Liderul UDMR nu vede în candidatura lui Klaus Iohannis un avantaj pentru România.

0

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că funcţia de secretar general al NATO, pe care şi-o doreşte şi preşedintele Klaus Iohannis, se negociază discret şi nu poate fi obţinută fără sprjiinul puterilor nucleare. Deşi spune că nu-l susţine pe Mark Rutte pentru această funcţie, deoarece nu-l consideră potrivit, Kelemen Hunor este de părere că nici Klaus Iohannis nu este pregătit pentru ea, întrucât nu-şi poate asuma o responsabilitate globală.

„Niciodată nu a fost o competiţie pentru această funcţie. Poate că au fost doritori, dar de fiecare dată s-a negociat discret şi a fost numit un secretar general susţinut de toţi cei care fac parte din Alianţă. Şi era şi normal să fie aşa, fiindcă nu vorbim de un job într-o firmă privată sau la o instituţie publică. Totuşi, vorbim de o alianţă militară acolo, fără americani, n-ai cum să iei o decizie, fără Franţa, fără Marea Britanie, puterile nucleare, nu, nu ai cum să te impui. Poţi să blochezi o decizie, pot să încurci un pic socotelile”, a declarat Kelemen Hunor, întrebat despre funcţia de secretar general al NATO pe care şi-o doreşte şi Klaus Iohannis.

Kelemen Hunor nu-l consideră potrivit nici pe Mark Rutte

Liderul UDMR a precizat că nu-l susţine pe Mark Rutte, pentru că nu-l consideră „omul potrivit”, dar nici nu vede candidatura lui Klaus Iohannis ca pe un avantaj pentru România.

„Nu cred că e vorba de România. Când candidează Klaus Iohannis, eu cred că mai degrabă este vorba de Klaus Iohannis (…) Sigur, dacă un fost preşedinte al României ajunge într-o astfel de funcţie poate să ne ajute, dar secretarul general al NATO nu poate să ţină cu România sau cu ţara de unde provine, fiindcă responsabilitatea lui este mult mai mare, dacă îmi permiteţi, este o responsabilitate globală”, a mai afirmat Kelemen Hunor.

Acesta consideră că în acest moment Klaus Iohannis nu este pregătit pentru această responsabilitate globală: „Nu ştiu dacă preşedintele României, în acest moment, este pregătit pentru o responsabilitate, pentru a purta o responsabilitate globală. Nu ştiu. Ar fi trebuit să fie mult mai direct, cu mai transparent şi mult mai sincer cu cei care l-au votat”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version